Secţia Lupte încheie anul 2013 în forţă


Ilie_Lupu• sportivii pregătiţi de profesorii Ilie şi Cornel Lupu vor participa, week-end-ul viitor, la „Memorialul Ion Dragomir”, organizat la Câmpulung Muscel
 

Aşa cum ne-au obişnuit în alţi ani, sportivii Secţiei Lupte Greco-Romane a CSŞ Râmnicu Vâlcea încheie şi anul 2013 cu multe rezultate bune, evoluţiile acestora fiind recompensate cu un număr mare de medalii. Prezentăm, în rândurile următoare, competiţiile la care au participat aceştia în ultimele trei luni (adică de la începutul anului şcolar 2013/2014), împreună cu rezultatele obţinute:

I.CN Cadeţi pe echipe – faza pe Divizie (Slatina, luna septembrie)

Secţia Lupte Greco-Romane a obţinut calificarea la Turneul Semifinal

II.CN Cadeţi pe echipe – Turneul Semifinal (Râmnicu Vâlcea, luna octombrie)

Secţia Lupte Greco-Romane a obţinut calificarea la Turneul Final

III.CN Cadeţi pe echipe – Turneul Final (Mangalia, luna noiembrie)

Secţia Lupte Greco-Romane a încheiat competiţia pe locul cinci la nivel naţional. Conform spuselor celor doi antrenori, la această întrecere s-au remarcat Alexandru Măndică, Alexandru Popescu, Florin Albulescu şi Alexandru Cotora.

IV.Finala CN de juniori III (Satu Mare, începutul lunii noiembrie)
Medalie de bronz prin Mihai Goşnete

V.Cupa României juniori (Bucureşti, sfârşitul lunii noiembrie)

Medalie de bronz prin Alexandru Măndică, categoria 55kg

VI.Cupa Alutus (Râmnicu Vâlcea, începutul lunii decembrie)

Secţia Lupte a CSŞ Râmnicu Vâlcea a înregistrat mai multe rezultate foarte bune în cadrul unei competiţii pu­ternice, onorată cu prezenţa de multe cluburi cu tra­diţie în acest sport din ţara noastră: Stea­ua Bucureşti, CSŞ Muscelul Câmpulung, LPS Pi­teşti, CSŞ Slatina, LPS Slatina. S-au remarcat sportivii: Cosmin Iova, Alexandru Măndică, Alexandru Cotora, Florin Albulescu şi Radu Popescu.

Ilie Lupu: „Ne aşteaptă o competiţie importantă la Câmpulung”

cornel_lupuChiar dacă, prin acest material, am dorit să pre­zen­tăm un bilanţ al activităţii şi rezultatelor Secţiei Lupte a CSŞ în ultimele trei luni (adică de la începutul anului şcolar 2013/2014), trebuie menţionat faptul că sportivii pre­gătiţi de profesorii Ilie şi Cornel Lupu vor mai parti­cipa, la finalul acestei săptămâni, la o nouă întrecere. Evenimentul va avea loc în municipiul Câmpulung Muscel din judeţul Argeş, iar luptătorii vâlceni vor avea posibilitatea de a-şi îmbogăţi şi mai mult palmaresul pe anul 2013 prin adjudecarea unor noi medalii.

„În perioada 13-15 decembrie, sportivii noştri se vor afla la Câmpulung, acolo unde se va desfăşura Memo­rialul Ion Dragomir. Vom trata cu maximă seriozitate com­petiţia şi vom participa cu cei mai buni sportivi întru­cât aceasta are caracter de selecţie pentru completarea loturilor naţionale. În lotul nostru se va afla şi Alexandru Măndică, sportiv care face parte din Centrul Olimpic de Lupte Greco-Romane al României şi de la care am mari aşteptări. El este multiplu medaliat la Campionate Naţionale, atât la nivel de copii şi cadeţi, cat şi în cadrul campionatelor sportive şcolare. De altfel, noi pregătim la club mai mulţi sportivi de mare perspectivă, care pot ajunge departe prin sport. În acest sens, îi pot aminti pe Cosmin Iova, un mare talent la numai 13 ani, Mihai Gojnete de 16 ani şi Alexandru Cotora, tot de 16 ani”, ne-a declarat profesorul Secţiei Lupte.

Ilie Lupu: „Mă aştept să am cel puţin un sportiv în primii zece ai judeţului”

Şi pentru că tot a sosit momentul bilanţului în sportul vâlcean, când Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Vâlcea îi va premia pe cei mai buni zece sportivi ai judeţului nostru, profesorul Ilie Lupu ne-a spus câteva cuvinte despre ceea ce îşi doreşte de la acest eveni­ment. „Nu cunosc rezultatele tuturor sportivilor care ar putea intra în acest top, însă mă aştept să am cel puţin un sportiv în primii zece ai judeţului. Am mari speranţe de la Alexandru Măndică fiindcă el este un sportiv care a avut multe rezultate bune pe parcursul anului 2013. Iar el nu ar fi singurul de la Secţia Lupte care ar merita să intre în primii zece. Ar mai fi şi alţii de la noi. Vreau să amintesc faptul că, de-a lungul timpului, Secţia Lupte a fost mereu fruntaşă în judeţul nostru. De aici au pornit sportivi multiplu medaliaţi la Campionate Naţionale, la nivel de juniori I, II şi III. Am avut participanţi şi chiar me­da­liaţi la Campionate Europene şi Mondiale de juniori. Şi să nu uităm că am ajuns până la Olimpiadă, în 1984, în Los Angeles. Au fost multe rezultate bune” (…) „Pe noi ne ajută şi parteneriatul pe care îl avem cu CS Chi­mia. În sensul că sportivii care termină la CSŞ perioada de juniorat pot merge la Chimia, acolo unde pot fi legitimaţi ca seniori. Acesta este un lucru foarte bun pentru ei fiindcă îşi pot continua activităţile la nivel profesionist în cadrul sportului pe care l-au îmbrăţişat încă de mici. Cunosc condiţiile în care ei se pregătesc la Chimia şi vă pot spune că sunt unele dintre cele mai bune, propice atingerii marilor performanţe”, a mai subliniat profesorul Lupu.

Mulţumiri pentru sprijinul acordat

La final, profesorul Ilie Lupu a dorit să mulţumească celor care, de-a lungul anului 2013, şi-au adus aportul la buna desfăşurare a activităţilor prevăzute în programa Secţiei Lupte. „Sunt mulţumit de rezultatele pe care sportivii noştri le-au obţinut pe parcursul anului 2013. Însă, pe lângă eforturile pe care aceştia le-au depus, nu trebuie să uităm că rezultatele bune se datorează şi celor care ne-au sprijinit de fiecare dată când am avut nevoie. Folosesc această cale să spun că domnul director Nicolae Bugheanu s-a zbătut de fiecare dată pentru ca toate secţiile să dispună de ceea ce este nevoie pentru pregătirea sportivilor. Ne-au fost asigurate fondurile necesare pentru deplasarea sportivilor la competiţii. De asemenea, am primit ajutorul Direcţiei Ju­deţene pentru Sport şi Tineret, dar şi al Inspectoratului Şcolar. Pentru toate acestea, adresez sincere mulţumiri şi sper să avem rezultate cel puţin la fel de bune şi în noul an”, a concluzionat profesorul Ilie Lupu.