ȘAPTE ANI DE LA TRECEREA LA CER a arhiepiscopului Gherasim Cristea


Episcopul Gherasim (Gheorghe) Cristea s-a născut la 14 noiembrie 1914, în comuna Muntenii Buzău, județul Ialomița. În 1934 a intrat în obștea Mănăstirii Cernica. A urmat cursurile Seminarului Teologic din incinta mănăstirii. În 1937 a fost tuns în monahism, iar în 1940 a fost hirotonit ierodiacon, apoi ieromonah. A studiat la Facultatea de Teologie din București. Între anii 1943-1952 a slujit la Mănăstirea Antim, din București. A fost hirotesit protosinghel. Din anul 1952, vreme de aproape două decenii, a fost stareț al Mănăstirii Căldărușani. A fost hirotesit arhimandrit. La 25 noiembrie 1970 a fost numit episcop-vicar al Episcopiei Dunării de jos, cu titlul „Constănțeanul”. La 16 octombrie 1975 a fost ales episcop-vicar al Episcopiei Râmnicului și Argeșului, cu titlul „Piteșteanul”. A fost instalat în Catedrala din Râmnicu Vâlcea la 30 noiembrie 1975. La 30 septembrie 1984, după trecerea la cele veșnice a episcopului Iosif Gafton, episcopul Gherasim Cristea a fost ales episcop titular al Eparhiei Râmnicului şi Argeşului. A fost înscăunat de mitropolitul Nestor Vornicescu al Olteniei, la 2 decembrie 1984. În anul 1990, odată cu reînfiinţarea Episcopiei Argeşului şi Muscelului, cu reședința la Curtea de Argeș, Episcopia Râmnicului a rămas în jurisdicție cu judeţele Vâlcea şi Olt, iar din 1 februarie 2008, odată cu înființarea Episcopiei Slatinei și Romanaților, Episcopia Râmnicului a rămas în jurisdicţie doar cu judeţul Vâlcea. La 19 iunie 2009, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ridicarea Episcopiei Râmnicului la rangul de Arhiepiscopie, iar pe Preasfințitul Gherasim Cristea la rangul de Arhiepiscop al Râmnicului. A trecut la Domnul la 9 aprilie 2014, la vârsta de aproape 100 de ani, fiind înmormântat lângă biserica-bolniță din incinta Centrului Eparhial din Râmnicu Vâlcea.
„Arhiepiscopul Gherasim a fost un ierarh pe care, cu siguranță, suntem datori să-l pomenim și să-l avem mereu ca exemplu fiecare dintre noi, ierarhi, preoți, monahi și mireni. El a fost ca o lumânare care a ars necontenit timp de aproape un veac pentru a-L sluji pe Mântuitorul Hristos ca o slugă bună și credincioasă, care a intrat în bucuria Stăpânului său – Dumnezeu. A iubit meleagurile vâlcene şi spiritualitatea acestui județ. Lucrul acesta este dovedit prin cărțile pe care ni le-a lăsat şi prin grija pe care a arătat-o față de bisericile, mănăstirile, dar mai ales față de oamenii acestor locuri. S-a făcut pe sine un apărător continuu al dreptei credințe în vremurile grele ale comunismului ateu, fiind un ierarh neobosit atât în plan administrativ, cât și cultural. Dar poate ce a rămas mai mult din această personalitate a Bisericii noastre în sufletele credincioșilor este chipul său de părinte iubitor și rugător. A ştiut ce înseamnă iertarea, mereu preocupându-se să nu supere pe nimeni şi, cu siguranță, lucrul acesta i-a adus pacea sufletului, pe care o puteai citi pe fața sa. Care este cuvântul prin care îl putem caracteriza, care însumează toate calitățile sale? Acest cuvânt este acela de: «Părinte!». Pentru că doar un părinte iartă necondiționat și iubește fără să țină cont de cei ce îi pot face și rău”, l-a descris ÎPS Părinte Arhiepiscop Varsanufie.