SĂ NU ÎL UITĂM: 13 ani fără Tudor IOSIFARU!


Pe 24 mai 2009, într-o zi de duminică, la București, ziaristul, poetul și prozatorul Tudor IOSIFARU trecea în Lumea de dincolo, la capătul unei lupte grele contra unui adversar (o boală) ce s-a dovedit nemilos. Profesorul de Limba engleză a plecat mult prea repede dintre noi, cu doar câteva zile înainte de a împlini 44 de ani (era născut la Râmnicu Vâlcea, pe 29 mai 1965). A beneficiat de burse de studii, fiind primul jurnalist român bursier al BBC după anul 1989 și a urmat un curs de administrație publică la Konstanz, în Germania (1991) și altul de jurnalistică, la Londra, în Marea Britanie (1995). A lucrat la mai multe ziare locale (printre care și Curierul de Vâlcea), dar și în televiziune. A fost corespondent special al Agerpres (Rompres la acea vreme) în județul Vâlcea, a fost purtător de cuvânt al Primăriei Râmnicu Vâlcea, dar și președinte al Asociației «Grupul Contra».
Dumnezeu să aibă grijă de sufletul pe care Tudor Iosifaru l-a avut vremelnic, iar noi, cei care tot vremelnic ne aflăm aici, pe Pământ, să nu îl uităm!