„S-au propus centre de colectare a lânii în Perișani și Băbeni, dar lucrurile se pot schimba”


• a declarat, la întâlnirea cu prefectul de Vâlcea, Marin Cernătescu, șeful Direcției Agricole

În prezent, angajații Direcției Agricole Vâlcea se află în teren pentru a înregistra în Registrul Unic toți crescătorii de oi din județ. Prezent la Instituția Prefectului Vâlcea, șeful Direcției Agricole, Marin Cernătescu, a precizat că se fac pași importanți pentru înființarea celor două centre de colectare a lânii. S-au făcut propuneri ca unitățile de colectare a lânii să funcționeze în Băbeni și pe Valea Băiașului, în Perișani. Dar, cum declară și directorul Direcției Agricole Vâlcea, sunt doar propuneri care se pot modifica la un moment dat.
„Important este ca toată lumea să aibă acces la centre. De aceea, s-au înaintat propuneri care vor fi analizate de către ministru și specialiștii în domeniu. Toți crescătorii de oi trebuie să se înregistreze timp de 45 de zile de la publicarea HG 500/iulie 2017. Se va plăti lâna vândută și vorbim nu doar de cantitatea recentă, ci și cea din stoc. Înregistrarea crescătorilor are și scopul de a se trage concluzia, la final, de ce fel de centre avem nevoie: mai mici sau mai mari. Cu aceste date, ministrul Economiei se va duce la premier unde se va decide ce și cum”, a precizat precizat Marin Cernătescu.