S-a predat amplasamentul pentru realizarea a 105 noi locuinţe pentru tineri


teren

Luni, 29 septembrie, primarul interimar Gigi Matei a participat la predarea amplasamentului pentru realizarea a 105 noi locuinţe pentru tineri, alături de reprezentanţii Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, ai proiectantului şi ai firmei constructoare. Cele 105 noi unităţi locative – 35 de garsoniere şi 70 de apartamente cu două camere – sunt distribuite în trei corpuri de clădire, amplasate pe un teren al municipalităţii de aproape 6.000 mp în cartierul Ostro­veni, pe strada Marin Sorescu, în vecinătatea Grădiniţei nr. 6. Ordinul de începere a lucrărilor va fi dat luni, 6 octombrie, repre­zentanta ANL, Mirela Ganda, atrăgând atenţia construc­torului – SC Victor Construct SRL din Botoşani – asupra necesităţii unei cât mai bune împrejmuiri a zonei de şantier în contextul prezenţei unui număr mare de copii de la grădiniţa din imediata vecinătate. Pri­măria municipiului Râmnicu Vâlcea are în sarcină sistemati­za­rea verticală a zonei, respectiv realizarea aleilor de acces, a par­cărilor, a spaţiilor verzi, a iluminatului public, precum şi aducerea reţelelor de utilităţi la viitoarele imobile. Termenul de realizare a investiţiei este de 20 luni.