România a câştigat Trofeul Carpaţi!


• tricolorele au învins Ungaria în meciul decisiv

Sala Sporturilor „Antonio Alexe” din Oradea a găzduit week-end-ul trecut ediţia cu numărul patruzeci şi cinci a turneului amical intitulat Trofeul Carpaţi, întrecere organizată ca de fiecare dată sub egida Federaţiei Române de Handbal. În acest an, la start s-au aliniat patru formaţii (România A, România B, Ungaria şi Ucraina), acestea disputând, pe parcursul celor trei zile de concurs, partide directe între ele.

Selecţionerul Gheorghe Tadici s-a bazat şi de această dată pe serviciile handbalistelor de la Oltchim. Chiar dacă nu au fost la fel de numeroase ca în alte rânduri, doar patru „galactice” îmbrăcând la Oradea tricolul naţionalei (Oana Manea, Adina Meiroşu, Iulia Curea şi Paula Ungureanu), chimistele au dus greul în cele trei meciuri disputate de România A pe parcursul turneului. Mai mult decât atât, Oana Manea şi Iulia Curea şi-au dovedit apetitul pentru gol, reuşitele acestora fiind decisive pentru cele trei victorii izbutite. România A şi-a depăşit toate adversarele, trecând pe rând de România B (selecţionată condusă de Florentin Pera, alcătuită din sportive pe care selecţionerul Tadici voia să le vadă evoluând mai mult), Ucraina şi Ungaria. Partida decisivă pentru desemnarea câştigătoarei Trofeului Carpaţi s-a desfăşurat ieri, aceasta punând faţă-n faţă cele mai puternice formaţii înscrise în competiţie: România A şi Ungaria. Tricolorele şi-au dominat adversarele de la un capăt la celălalt al întâlnirii, impunându-se poate neaşteptat de uşor, scor 26-20. România B a încheiat pe ultima poziţie, învinsă în jocul pentru locul al treilea de Ucraina, scor 20-27.

Rezultate Trofeul Carpaţi

Vineri, 5 octombrie

Ungaria – Ucraina 30-25

România A – România B 37-25

Sâmbătă, 6 octombrie

România A – Ucraina 31-22

România B – Ungaria 30-32

Duminică, 7 octombrie

România B – Ucraina 20-27

România A – Ungaria 26-20

Clasament

România A   6p     94-67    (+27)

Ungaria         4p     82-81      (+1)

Ucraina         2p     74-81      (-7)

România B   0p     75-96      (-21)