REPLICA viceprimarilor PÎRVULESCU și GHEORGHIU după ce au fost suspendați din funcții: „Am știut că intrăm într-o luptă cu un sistem corupt!”


După cum se cunoaște deja, Tribunalul Vâlcea a respins astăzi, 17 decembrie 2020, ca neîntemeiate excepţia lipsei calităţii procesuale active si excepţia lipsei interesului, invocate de pârâţii Gheorghiu Andrei – Florin si Pîrvulescu Virgil, prin întâmpinare.
„Admite cererea formulată de reclamanţii Amza Valeru, Argeşanu Irina Maria, Bobeanu Maria, Dobrete Florentina Adina, Grigorescu Remus, Leţu Fănel, Mihăilescu Gheorghe, Popa Valentin Adrian, Popescu Iuliana Maria şi Savu Adrian Nicuşor, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local al Municipiului Rm. Vâlcea, Gheorghiu Andrei – Florin si Pîrvulescu Virgil. Suspendă executarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Rm. Vâlcea nr. 262/2 din 11.11.2020 privind alegerea viceprimarilor, până la pronunţarea instanţei de fond. Obligă pe fiecare dintre pârâţi să plătească reclamantei Bobeanu Maria suma de câte 601 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă, în cazul exercitării căii de atac, la Tribunalul Vâlcea”, se arată în minuta ședinței, publicată pe portalul instanțelor de judecată.
Cum hotărârea în cauză este titlu executoriu, cei doi viceprimari rămân fără posturi! O situație similară s-a petrecut în urmă cu câțiva ani, în cazul vicepreședinților CJ Vâlcea, Romulus Bulacu și Gheorghe Păsat. Însă, în cazul celor din urmă, decizia nu a fost executorie, astfel că au rămas în funcții pe durata judecării pe fond a cauzei.
În replică la decizia instanței, cei doi viceprimari suspendați au transmis: „Din păcate, astăzi am fost suspendați din funcția de viceprimari ai Municipiului Râmnicu Vâlcea de către Tribunalul Vâlcea, până la pronunțarea instanței de fond. Această suspendare nu schimbă motivația care stă la baza activității noastre. Vom continua să activăm în Consiliul Local, să muncim și să luptăm pentru dumneavoastră, cei care ne-ați trimis aici. Alături de colegii noștri din Alianța pentru Râmnic, vom vota în Consiliul Local pentru bunăstarea dumneavoastră și pentru dezvoltarea orașului Râmnicu Vâlcea. Am știut că intrăm într-o luptă cu un sistem corupt (primarul și apropiații acestuia), am știut că va fi greu. Nu ne oprim aici, continuăm să luptăm cu fruntea sus pentru ceea ce ne-am propus!”.

Primarul susține că mai multe dintre handbalistele de la SCM
vor să plece de la echipă!

Contextul tensionat în care reprezentanții «Puterii» din consiliul local al Râmnicului nu au votat punctul de pe ordinea de zi a ședinței ordinare prin care se prevedea suplimentarea bugetului alocat echipei de handbal se pare că are deja repercusiuni asupra jucătoarelor. Din informațiile oferite joi, 17 decembrie 2020, chiar de către primarul Mircia Gutău, ar fi deja jucătoare care, îngrijorate de faptul că ar putea să nu își mai primească salariile, și-ar fi contactat agenții care le reprezintă pentru a-și găsi noi cluburi pentru care să evolueze. Nu este nicio jucătoare căreia să îi expire contractul mai devreme de vara anului 2021 și, indiferent dacă Primăria va aloca sau nu bani pentru plata salariilor, în eventualitatea în care vor fi neplătite, handbalistele își vor câștiga drepturile în instanță. Rămâne însă de văzut ce se va întâmpla până atunci, pentru că în actualul context, existența echipei de handbal pare să devină tot mai incertă!

Posting....