Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

30 octombrie 2020

Remember: La dispariţia tatălui meu


Scumpe părinte duhovnicesc BULEU,
Ca unul care v-am trimis căr­ţile şi articolele mele de presă, vă expun drama prin care trec în aces­te zile. L-am vizitat pe tatăl meu, Costică Zărnescu, ştiindu-l pur­tător al veştmintelor grele ale bătrâneţii; la începutul lui sep­tem­brie ar fi împlinit 98 de ani, cu­nos­cându-l, toţi, drept un „cam­pion al vârstnicilor”, în ţin­u­tul Cernei, Lă­deşti-Lăpuşata. Trecuseră exact cinci ani de la decesul mamei, Anişoara Zăr­nescu, născută în Ciumagi, una dintre verişoarele publicistului Virgil Ierunca-Untaru. L-am găsit pe părintele meu mai suferind de­cât aş fi crezut; şi am stat, ceas de ceas, lângă dum­nea­lui, până în 27 iunie, ora 13, când am pornit spre Râmnic, la gară, ca să ajung, urgent, la Cluj, fiind programat să suport o intervenţie chirurgicală, maxilo-facială, în cadrul Policlinicii dr. Macri.
Gândul meu a rămas, tot timpul, spre tatăl meu; şi am avut dorinţa să mă întorc, la Zărneşti, însă mi-au apărut pe drum „sem­ne” funeste. „Săgeata albastră” a stagnat, fără să li se spună nimic călătorilor, două ore, la Vestem (lângă Sibiu). În loc să ajung la orele 22 la Cluj, mi-au fost sortite alte opriri, între staţiile Micăsasa şi Mihalţ. „Săgeata” noastră s-a de­fectat apoi, în chip „iremediabil”, încât am fost invitaţi să coborâm. Am stat sub o ploaie mocă­nească aproape trei ore, anunţându-ni-se că ne va duce un alt tren până la Teiuş; apoi ne va prelua un interregio, de la Bucureşti spre Cluj.
Pentru cineva care a fost afec­tat, toată viaţa, de surzenie, asemenea stupide întâmplări sunt producătoare de confuzie. A trebuit să rog să mă ajute ci­neva şi am găsit un călător stu­dent. În Teiuş am cumpărat alt bilet, încât am ajuns la familia mea, în jurul orelor 4, spre zori, în ziua Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel.
Dimineaţa, durerile mai vechi pentru care urma să mă supun intervenţiei maxilo-faciale au revenit, probabil şi din pricina condiţiilor călătoriei. Le-am rela­tat fratelui meu Pavel, însă şi cum­natei Mariana, care îl în­gri­jea pe tatăl meu, prin ce peripeţii am trecut, neputând amâna, nicide­cum, acea operaţie; şi m-am prezentat la doctor de urgenţă.
La orele 18, ieşind din poli­clinică (şi cu cavitatea bucală plină de răni şi pansată), am fost sunat de la Lăpuşata-Ladeşti (şi a răspuns soţia mea, Lucia), că părintele meu, Costică Zărnescu încetase din viaţă, la 98 de ani, în aceeaşi minută cu sfârşitul călătoriei mele spre Cluj-Napoca, în ziua Sfinţilor Apostoli.
Scumpe părinte duhovnicesc Cădălin,
Ar fi, neîndoios, un enorm păcat ca, în locul bunului Dumnezeu, care nădăjduiesc să mă ierte, să mă acuze şi să mă judece oamenii, că nu reuşesc, la această stare a lucrurilor, să mă întorc, imediat, în Oltenia, la înhumarea iubitului meu părinte CONSTANTIN ZĂRNESCU – neputând vorbi, despre viaţa şi faptele sale, la înmormântare; şi fiind ameninţat de hemoragie.

*
Om vrednic şi onest, tehnician veterinar cunoscut, având în responsabilitatea sa, între 1947 şi 1952, întregul ţinut al Cernei, de la Lădeşti la Stroieşti, fiind salarizat în cadrul primăriei Lăpuşata, unde îşi avea biroul (şi mica farmacie), activitatea sa şi legătura sa cu oamenii, străşnicia muncii, înce­pută în zori, ca să îi găsească pe gospodari acasă, au participat, în adâncime, la educaţia mea şi a fratelui meu Pavel. Tata şi-a învăţat meseria în război, ca felcer de ca­va­lerie, într-o şcoală – „din mersul frontului”, instituită de Mareşalul Ion Antonescu. În 19 fe­bruarie 1945, cu 70 de zile înain­tea sfârş­i­tu­lui războiului mondial, a fost rănit, la Banska-Bistriţa, în Cehoslo­vacia, munţii Tatra, la braţul stâng, trei centimetri dea­supra inimii. A supravieţuit. Fiind naţional-ţărănist, împreună cu bu­nicul nostru Niţă, negustor de animale, a fost reţinut de comu­nişti, un an de zile, la Jilava, împreună cu viitorul său socru, Matei Lixăndrescu, primar al Lădeştilor, până în 1946, toamna; încât au fost eliberaţi amândoi, în 1952, la târzia intervenţie a PreaFericitului Justinian.
Părintele meu, Constantin Zăr­­nescu, tehnician veterinar, inte­grat în zootehnia „şeptelului”, atunci, în 1953, a fost singurul func­ţionar, ne-membru P.C.R., care a primit o distincţie (cu bre­vet), semnată de Gh. Gheorghiu-Dej, în 1963, cu pri­le­jul festiv­ită­ţilor încheierii Colec­tivizării Agri­cul­turii!… Tatăl meu a fost, de ­ase­menea, medaliat, cu brevet, ­semnat de Ion Iliescu, în 1990; şi desemnat – veteran al războiului antifascist, fiind printre puţinii în viaţă, la o vârstă venerabilă de… „aproape o sută de ani”, cum îi plăcea lui să spună.
Odihnească-se, întru pace şi cele veşnice, sufletul părintelui nostru – Constantin Ion Zărnescu – pentru râvna şi truda închinată semenilor şi Patriei Noastre.
Dumnezeu să fie cu noi toţi – Amin!…

Cluj-Napoca, la 28.VI.2015
Constantin ZĂRNESCU

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Social