Reales în fruntea PNL pentru următorii patru ani, Buican va conduce „cu mână de fier”


Sala Sporturilor a găzduit duminică, pe parcursul câtorva ore, şedinţa de alegeri a filialei Vâlcea a PNL. Aşa cum arătam săptămâna trecută, competiţia s-a derulat doar pentru posturile de vicepreşedinte şi cele din Biroul Politic Teritorial (29 în total), pentru că nimeni nu a avut curaj să se lupte, pentru postul suprem, cu Cristian Buican. Care a fost reales, pe deplin meritat, pentru un nou mandat de patru ani în fruntea partidului.

Ce va face Buican în 2016?

Noul mandat al lui Buican în fruntea PNL are ca scop, în 2016, „îngălbenirea” judeţului Vâlcea şi câştigarea preşedinţiei Consiliului Judeţean. În ce priveşte prima parte a obiectivului PNL, trebuie spus că acesta va purta numele „Vâlcea liberală” şi are toate şansele să se îndeplinească, din mai multe motive: PNL are deja cei mai mulţi primari în judeţ; PNL are structuri teritoriale din ce în ce mai elastice şi mai bune; concurenţii politici ai PNL „pierd teritoriu”. A doua parte a obiectivului din 2016 – câştigarea Consiliului Judeţean – s-ar putea anula, în cazul în care regionalizarea ce trebuie făcută de USL va duce la desfiinţarea „verigii CJ” şi înfiinţarea unor „guverne regionale”. În atare condiţii, Cristian Buican are de ales între un nou mandat de parlamentar sau, intrând într-o competiţie dură cu un social – democrat din judeţul Dolj, un mandat de şef de regiune.

Senatorul Niţu, cele mai multe voturi dintre vicepreşedinţi

Aşa cum am spus mai sus, pentru posturile de vicepreşedinte s-a dus o luptă dură în interiorul PNL Vâlcea. Liberalii au uitat – pentru câteva săptămâni – de colegialitate şi s-au luptat cu tot felul de mijloace pentru a fi între cei nouă care-l secondează pe Buican. Victimele cele mai importante ale acestei bătălii au fost primarii Ionel Michiu de la Stăneşti şi Dan Săraru de la Şirineasa, care au fost „sub linie” la doar câteva voturi. Noii vicepreşedinţi ai PNL sunt (în ordinea numărului de voturi obţinute): Dan Niţu – 975, Mihaela Andreianu – 932, Adrănel Cotescu – 931, Ilie Fârtat – 923, Victor Popescu – 899, Gheorghe Ioniţă -894, Nicolae Vălimăreanu – 882, Victor Giosan – 879, Adam Jinaru – 877. Deşi a ieşit al doilea în competiţia vicepreşedinţilor, cu 972 voturi, Ion Bîzîc (primarul de la Băbeni) a optat pentru funcţia de secretar coordonator, pe care a ocupat-o şi până acum.

Primari şi consilieri judeţeni în Biroul Politic Teritorial

Din noul BPT, mai fac parte, în calitate de membri: Ionel Michiu (869 voturi), Dan Săraru (867), Claudia Militaru (860), Valerian Alexie (859), Gheorghe Folea (855), Constantin Monceanu (845), Antonie Chelcea (838), Elena Caplea (833), Gheorghe Păsat (800), Victor Stănculescu (797), Eduard Vârlan (773), Eugen Armăşoiu (740), Dumitru Tărăşenie (723), Mirela Toma (710), Bogdan Popescu (704), Adrian Căpeţ (680), Nicolae Iordache (668), Elena Dana Coman (590) şi Florin Smeureanu (575).