PUTEȚI CREDE AȘA CEVA: 14 școli din Vâlcea nu au curte sau gard!?


Sute de elevi încep anul școlar mutați în alte clădiri
Chiar dacă ne aflăm în anul 2021, în județul nostru (ca și în multe altele de pe cuprinsul țării în care jumătate dintre cetățeni vor să emigreze) încă mai funcționează școli cu toaleta în curte
Grupul de monitorizare a măsurilor privind asigurarea protecției unităților școlare, a siguranței elevilor și a personalului didactic din județul Vâlcea și Grupul de monitorizare a stadiului de pregătire a unităților de învățământ pentru începerea noului an școlar 2021-2022 s-au reunit în data de 9 septembrie 2021 pentru o ultimă analiză a situației școlilor și grădinițelor din județ înainte ca elevii și preșcolarii să se întoarcă la cursuri. Pe ordinea de zi a ședinței s-au aflat prezentarea rezultatelor verificărilor din ultima săptămână, cu privire la pregătirea instituțiilor de învățământ pentru deschiderea în bune condiții a noului an școlar și organizarea activității didactice.

Inspectorul școlar general Mihaela Andreianu a dat asigurări că școala va începe luni, 13 septembrie 2021, în toate unitățile de învățământ din județul Vâlcea, deși mai sunt unele deficiențe. Potrivit datelor furnizate de instituțiile abilitate, în acest moment, mai sunt 38 de școli care nu sunt autorizate sanitar și 42 de clădiri în care funcționează unități de învățământ fără autorizație de securitate la incendiu (32 dintre acestea având însă aviz din partea pompierilor).

Lista școlilor în care încă se desfășoară lucrări de renovare

Există și unități școlare care au în derulare lucrări de reabilitare, elevii acestora urmând să fie relocați în alte spații. În această situație sunt următoarele unități de învățământ:
1.Școala Gimnazială Stoenești – elevii vor învăța la structura Dobriceni;
2.Liceul „Constantin Brâncoveanu” Horezu, unde 10 săli de clasă din corpul B urmează să intre în reabilitare, iar clasele din acest corp vor fi mutate în corpul C al școlii;
3.Școala Gimnazială Coltești, Alunu – elevii vor învăța la Școala Gimanzială Alunu;
4.Școala Gimnazială Ușurei, Șușani – elevii vor învăța până la finalizarea lucrărilor de reabilitare la Școala Gimnazială Șușani;
5.Școala Gimnazială Berbești – elevii vor fi relocați până la începerea semestrului II la Liceul Tehnologic „Petrache Poenaru”;
6.Grădinița cu program prelungit Ostroveni din Râmnicu Vâlcea – preșcolarii au fost mutați la Liceul «Ferdinand I»;
7.Școala Gimnazială Prundeni – elevii din învățământul primar vor învăța la Școala Primară Călina, iar cei de gimnaziu la Școala Primară Bărbuceni.

Opt școli au toaletele în «fundul» curții. Bine măcar că au curte… că altfel poate elevii ajungeau prin vecini!

Prefectul Sebastian Fârtat a ținut să le atragă atenția tuturor reprezentanților instituțiilor abilitate că nu va accepta ca deschiderea școlilor să se facă fără ca elevii să aibă asigurat transportul, manuale și materiale de protecție împotriva SARS-CoV-2. El a solicitat și reluarea controalele în școlile fără autorizații, astfel ca până la începutul lunii viitoare să se găsească și soluțiile pentru obținerea acestora.
În ceea ce privește protecția unităților școlare, reprezentantul Guvernului în Vâlcea a solicitat reprezentanților instituțiilor cu atribuții în asigurarea ordinii și liniștii publice să se pună de acord asupra unui grafic de patrulare în proximitatea unităților școlare zilnic, pentru descurajarea agresiunilor și a altor fapte care pun în pericol siguranța elevilor și a cadrelor didactice. Prefectul a cerut sprijin și din partea Consiliului Județean Vâlcea pentru asigurarea pazei școlilor din județ. Asta pentru că, în anul școlar trecut, potrivit datelor prezentate de IPJ Vâlcea, mai mult de jumătate dintre acestea (219) nu au avut niciun fel de pază, 14 neavând nici măcar gard împrejmuitor. Inutil să mai spunem că opt școli din Vâlcea încă au toaletele în… fundul curții!
„Cele mai multe unități școlare fără pază sunt din mediul rural, în localități care abia își asigură din fondurile obținute din taxele și impozitele locale cheltuielile minime de funcționare. Nu cred însă că amendarea autorităților locale, care au obligația să asigure această pază, este o soluție. Trebuie găsită calea de mijloc pentru a le convinge să investească în protecția școlilor. O soluție ar fi și Consiliul Județean, care de altfel a avut și ideea să acorde sprijin financiar unităților de cult. Poate găsește soluții și pentru finanțarea investițiilor în protecția unităților școlare”, a transmis prefectul Sebastian Fârtat.
Sursă foto: Arhivă
Material realizat cu sprijinul Biroului de Presă al Prefecturii Vâlcea