Primăria a realizat INVESTIȚII MASIVE la un colegiu de tradiție din Râmnic



La iniţiativa Primăriei municipiului, Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” s-a îmbogăţit cu un nou spaţiu de învăţământ: clădirea din imediata vecinătate, de pe strada Popa Şapcă, în care anterior funcţiona Liceul de Arte „Victor Giuleanu” (instituţie relocată în prezent în cartierul nord într-un imobil mult mai adecvat). După un proces amplu de modernizare, cei aproape 300 de elevi de la clasele 0 – 4 ai colegiului au acum la dispoziţie o clădire doar pentru ei, evitându-se, în acest fel, interacţiunea cu ceilalţi 1.400 de elevi din clasele de gimnaziu şi de liceu.
Lucrările executate în ultimele luni la imobilul cu trei niveluri au fost dintre cele mai diverse, de la amenajări exterioare şi interioare, la conformări la normele de securitate la incendii, de la reabilitarea sau înlocuirea instalaţiilor electrice, sanitare şi termice, la refacerea împrejmuirilor. Rezultatul final este reprezentat de un spaţiu sigur, modern şi elegant, în care actul educativ se poate desfăşura la cele mai înalte standarde.

 

Investiții și la Școala „Take Ionescu”

 

De o astfel de extindere de spaţiu a beneficiat în cursul anului trecut şi Şcoala Gimnazială ”Take Ionescu”. Acestei unități școlare i-a fost arondată o clădire situată în imediata vecinătate (ce avea, anterior transferului, o destinaţie administrativă). Astfel, prin mutarea aici a claselor pregătitoare, s-a eliminat aglomeraţia din imobilul principal, iar toţi elevii acestei unităţi şcolare au pot învăţa într-un singur schimb, de dimineaţa.
• Material realizat cu sprijinul Biroului de Presă al Primăriei Râmnicu Vâlcea