Președintele CJ Vâlcea, tranșant în privința situației de la CET Govora: „Problemele de pe platforma chimică puteau fi rezolvate și de fostul Guvern și de actualul”


Problema menținerii locurilor de muncă la societățile comerciale de pe platforma chimică din sudul Râmnicului și reluarea activității la Ciech Soda România reprezintă în continuare puncte spinoase pentru oficialitățile județului. Prefectura, dar mai cu seamă Consiliul Județean au organizat întâlniri pe marginea acestei chestiuni… rămasă, deocamdată, fără vreo soluție concretă. Așa cum anul trecut s-a încheiat cu ședințe pe marginea aceluiași subiect destul de delicat (mai ales pentru vâlcenii care lucrează la acele societăți), 2020 pare să înceapă în același ton. De altfel, nici nu putea fi altfel devreme ce problemele persistă!
Un punct de vedere destul de tranșant a venit din partea președintelui Consiliului Județean Vâlcea. Constantin Rădulescu a declarat ferm că, deși a solicitat în mai multe rânduri sprijin guvernamental (dovadă fiind documentațiile depuse în acest sens, care se pot măsura în metri cubi), nu a primit un asemenea ajutor mult așteptat. Nici măcar de la fostul guvern, unul social-democrat! În opinia președintelui CJ Vâlcea, una dintre puținele soluții care pot fi fezabile pentru ieșirea din acest mare impas este legată de intervenția statului, care să plătească certificatele de emisii de CO2. Căci, după cum se cunoaște, practic de aici s-a umflat „buba” (evident, probabil că și pe fondul altor considerente de natură financiară): costurile cu certificatele de emisii CO2 au crescut substanțial în ultimii ani, iar CET Govora s-a văzut în situația de a mări prețul de livrare a aburului tehnologic către Ciech Soda România. Compania poloneză a declarat că nu poate suporta noul preț și așa s-a intrat într-un cerc vicios, creat după ce activitatea de producție a sodei a fost suspendată la Ciech Soda România, în luna septembrie a anului trecut. Iar de atunci, se caută soluții…

Rădulescu: „Problema nu poate fi rezolvată decât de Guvernul României”

„Evident că ne interesează problema de la CET Govora. Știu că oamenii s-au săturat să tot audă despre ședințe peste ședințe. Haideți să vă spunem ce facem noi. Pe lângă metri cubi de documente pe care le-am făcut către fostul guvern, pesedist, aldist, către actualul guvern, penelist, plus încă șapte, sau câte partide mai sunt… Am făcut demersuri certe, în care explic un singur lucru, pentru că asta contează și oamenii trebuie să știe: niciodată CET Govora nu va putea vinde către un agent economic abur sub prețul de producție. Și legea spune asta! Pentru că este ilegal. Nu poți să vinzi ceva cu bani mai puțini decât cei cu care îl produci. Evident că ne interesează și soarta USG-ului (n. red. Ciech Soda România). Tot în condițiile legii, am făcut demersuri și către fostul guvern și către actualul, în care am solicitat sprijin legal. Problema este una singură: să se hotărască Guvernul acesta sau cele care vor veni să plătească acele certificate de emisii CO2! Dacă vor plăti acele certificate, se poate discuta despre reluarea activității la USG. (…) Guvernul României, indiferent al cui e și de unde vine, trebuie să spună clar dacă plătește certificatele de emisie CO2. Dacă se vor plăti, problema va fi rezolvată. Aceste certificate nu pot fi plătite nici de Consiliul Județean, nici de CET, nici de altcineva. Nu avem banii necesari! (…) Apelul meu către Guvernul României este acela de a se încerca plata acelor certificate. Să se găsească un cadru legal. Înțeleg că în Polonia se poate!”, a declarat Constantin Rădulescu pe marginea acestui subiect.