Posturile din școlile vâlcene ocupate doar de profesori calificați


• din păcate, în teritoriu, activează și 13 cadre didactice ajunse la vârsta pensionării, dar și 19 persoane fără studii didactice

Dacă la nivelul municipiului Râmnicu Vâlcea, în școli și licee nu există cadru didactic necalificat, în teritoriu mai sunt cazuri de acest gen. Potrivit datelor furnizate de către Andra Bică, șefa învățământului vâlcean, sunt 3.502 posturi ocupate de titulari, 576 de către suplinitori calificați, șapte de personal didactic asociat, 13 de către persoane ajunse la vârsta pensionării și 19 posturi pentru persoanele fără studii didactice. „Anul acesta, s-a dat undă verde a 24 de posturi pentru personalul nedidactic și 14 pentru cel auxiliar. Am încercat în cadrul Consiliului Administrativ să repartizăm posturile în funcție de necesități. Chiar și o jumătate de normă este mai importantă decât nimic”, a declarat Bică.

Una din problemele semnalate și rezolvată este cea a inexistenței, pe timp de noapte, a unui pedagog la Liceul Tehnologic „Căpitan Nicolae Pleșoianu”. În ceea ce privește încadrarea cu personal didactic auxiliar/nedidactic, sunt ocupate 497 de posturi pentru cele auxiliare și 1028 pentru personalul nedidactic.