Pompierii se vor întrece la atletism și cros


Joi și vineri, pe pista de atletism a Stadionului „Munici­pal” și pe aleile Parcului Zăvoi din Râmnicu Vâlcea se va desfăşura „Cupa Asociaţiei Sportive a Pompierilor din Ro­mânia” ediția 2017 la atletism şi cros – etapa finală a Ins­pec­toratului General pentru Situaţii de Urgenţă. Festivitatea de deschidere va avea loc pe data de 11 mai, începând cu ora 08.30, pe Stadionul „Municipal”.
La acest campionat participă angajaţi de la inspectoratele pentru situaţii de urgenţă din ţară, care se vor întrece la probele: atletism (100 m pentru bărbaţi şi 60 m pentru femei, 1.500 m pentru bărbaţi – 800 m pentru femei, săritura în lungime cu elan şi aruncarea greutăţii) şi cros (3.000 m, 4.000 m, 6.000 m pentru bărbaţi şi 2.000 m pentru femei).
Întrecerile se vor desfăşura în data de 11 mai, între orele 09.00 – 15.00, respectiv 16.00 – 20.00, iar a doua zi, de la ora 09.00 până la ora 12.00, ulterior fiind programată festivitatea de premiere.