Pompierii, la datorie


Statistică îngrijorătoare a ISU Vâlcea, pe 2015 comparativ cu 2014: De patru ori mai multe incendii de vegetație uscată
Cifrele din raportul ISU „General Magheru” pe 2015 atestă, în mare parte, o creștere a numărului incendiilor, fie că vorbim de cele produse la locuințe sau vegetație uscată. La fel, și intervențiile în situații de urgență din 2015 au fost mai numeroase comparativ cu cele din 2014.
Anul trecut, pompierii militari au fost solicitați pentru 5.662 de intervenții, din care: 299 incendii, 204 incendii de vegetație, 85 alte situații de urgență, 69 acțiuni pentru asistența persoanelor, 152 acțiuni pentru protecția comunităților, 4.553 de urgențe asistate SMURD și 260 deplasări fără intervenție (situații de urgență la care nu a mai fost necesară implicarea pompierilor și alarme false – 25 la număr). Pe timpul intervențiilor, au fost salvate 18 persoane (17 adulți, un copil) și au fost asistate 4.723. Ca urmare a interven­țiilor, s-a reușit salvarea a 395 de animale și protejarea bunurilor materiale în valoare de aproximativ 50 de milioane lei. Față de anul 2014, se constată o creștere a numărului incendiilor la gospodăriile populației cu 21,31% (197 în 2014 și 239 în 2015). Cauzele producerii incendiilor au fost: 65 – utilizarea focului fără respectarea regulilor de apărare împotriva incendiilor, 48 – utilizarea instalațiilor electrice defecte, 43 – probleme legate de coș/canal de fum, 35 de acțiuni intenționate, 25 – fumatul aiurea etc.

Apeluri pentru 44 de inundații și asanări/distrugeri de muniție

Angajații ISU „General Magheru” Vâlcea au răspunsul apelurilor și pentru 85 de alte situații de urgență. Vorbim de: 44 inundații, 24 evenimente pu­bli­ce de amploare care pot genera situații de urgență, șapte asanări de muniție, patru alte situații urgente, două distrugeri de muniție, o intervenție pentru pro­tecția mediului, o intervenție pentru o avarie gravă, un accident la un transport cu substanțe periculoase, o alu­necare de teren. Numărul acestora a scăzut sem­nificativ: de la 389 în 2015 la 85 în 2015.

Au dat foc intenționat unei păduri din Căzănești
• se caută făptașii • a ars un hectar de litieră de pădure
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „General Magheru” Vâlcea au intervenit, în data de 7 februarie, la ora 18:28 pentru stingerea unui incendiu în Râmnicu Vâlcea, pe strada Apusului din cartierul Căzăneşti. Flăcările au cuprins o zonă cu litieră de pădure, iar până la stingerea incendiului a ars aproximativ un hectar de litieră de pădure. Cercetările preliminare arată că incendiul s-ar fi declanșat după ce persoane neidentificate încă ar fi pus foc în mod intenționat pentru a arde resturile vegetale de pe teren.

Incendiu la o gospodărie din Brezoi
Aceeași pompieri, au intervenit, zilele trecute, pentru stingerea unui incendiu. Flăcările au izbucnit în localitatea Brezoi, strada Vasilatu, în gospodăria unei femei. Până la stingerea flăcărilor, au ars elementele constructive ale acoperişului locuinţei construit din lemn cu învelitoare din şiţă şi tablă pe o suprafaţă de aproximativ 12 mp. După aproximativ o jumătate de oră de la sosirea pompierilor la locul intervenţiei, incendiul a fost stins, înainte ca flăcările să se propage şi la alte bunuri din apropiere. Cercetările preliminare efectuate la faţa locului arată că flăcările s-ar fi declanșat în urma neizolării corespunzătoare a coșului pentru evacuarea fumului față de materialele combustibile din componenţa acoperișului.

Gravidă în travaliu, epilepsie, stări de rău: urgențele SMURD
În week-end-ul ce abia s-a încheiat, membrii echipajelor SMURD din ISU „General Magheru” Vâlcea au fost solicitaţi pentru 28 de situaţii de urgenţă.
Echipajele au intervenit în localităţile: Alunu, Călimănești, Voineasa, Brezoi, Valea Mare, Bujoreni, Lăpușata, Mihăești, Berbești, Livezi și Pesceana pentru: dureri lombare, o fractură de claviculă, o persoană gravidă aflată în travaliu, afecțiuni cardiace, dureri de gleznă, stări de rău, insuficiențe respiratorii, o stare epileptică, amețeli şi dureri la membrele inferioare şi superioare. După acordarea primului ajutor calificat, pacienţii au fost transportaţi la cele mai apropiate unităţi spitaliceşti, pentru îngrijiri suplimentare.