Polonezii continuă investițiile la USG


usg1În cadrul primei ședințe AGEA din 2015, programată pe 15 ianuarie, Ciech va propune oficial să-și majoreze capitalul social al companiei cu 45 milioane de lei. Demersul este direcționat pentru compensarea pierderilor finan­ciare din anii anteriori şi de a asigura producătorului de sodă calcinată lichi­dităţi pentru investiţii viitoare. Astfel, pasul următor ar fi emiterea a circa 180 milioane de acţiuni noi, cu valoarea individuală de 0,25 lei pe titlu. Potrivit documentului postat pe site-ul propriu al USG-CIECH, majorarea de capital ar veni după o operaţiune similară desfăşu­rată în luna octombrie, când capitalul com­paniei a crescut cu 30 de milioane de lei. Ședința de la mijlocul lunii viitoare va avea în vedere și retragerea de la tranzacţionare a acțiunilor în urma închiderii pieţei Rasdaq pe care se tranzacţionează în prezent.