POLIȚIȘTI DIN TOATĂ ȚARA se întrec pe tatami la Călimănești


Timp de patru zile, în perioada 29 martie – 1 aprilie 2022, orașul Călimănești este gazdă pentru etapa finală a Campionatului de Judo al Ministerului Afacerilor Interne.
Competiția la startul căreia se vor alinia reprezentanți ai tuturor armelor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne este organizată de către Biroul Coordonare Activități Sportive din Centrul Cultural al Ministerului Afacerilor Interne, împreună cu Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea, Inspectoratul de Jandarmi Județean Vâlcea și Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului nostru.
Locul desfășurării este sala de sport a Liceului Tehnologic de Turism din Călimănești, acolo unde, în zilele amintite, pe tatami vor concura aproximativ o sută de cadre ale Ministerului Afacerilor Interne.
• Material realizat cu sprijinul IPJ Vâlcea