Poliția, la datorie


Poliţiştii din Berbești au readus în depozitul societăţii păgubite aproximativ nouă tone de cărbune sustras într-o singură zi
Poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Berbeşti au efectuat în permanenţă activităţi de control a autovehiculelor ce transportă cărbune în vederea prevenirii şi combaterii sustragerii cărbunelui. Astfel, duminică, 25 octombrie a.c., în jurul orei 14.30, poliţiştii au depistat în flagrant trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 23 şi 44 de ani, din oraşul Berbeşti în timp ce sustrăgeau cărbune dintr-o microcarieră a CET Govora-Divizia miniera Berbeşti. La vederea poliţiştilor aceştia au încercat să fugă din microcariera cu cele două autoutilitare încărcate cu cărbune. Oamenii legii i-au oprit, iar în urma cântăririi s-a constatat faptul că aceştia transportau 1365 de kg cărbune lignit, fără documente. S-a procedat la confiscarea întregii cantităţi de cărbune şi predarea acesteia unităţii păgubite. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt şi pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii evenimentului. De asemenea, la doar câteva ore, poliţiştii au depistat un conducător auto, care în timpul serviciului a transportat cu o autoutilitară de mare tonaj cărbune într-un cătun, în zona limitrofă a carierei, în marginea pădurii, unde l-a descărcat. A fost solicitat sprijinul jandarmilor din cadrul IJJ Vâlcea, întrucât mai mulţi cetăţeni s-au împotrivit pătrunderii unor autoutilitare pentru ridicarea cantităţii de cărbune sustras. De asemenea două persoane incitau pe ceilalţi săteni pentru a împiedica poliţiştii să îşi desfăşoare activitatea, motiv pentru care aceştia au fost sancţionaţi contravenţional cu 1000 de lei conform legii nr. 61/1991. Cantitatea de cărbune a fost cântărită, rezultând 7500 de kg de cărbune bloc-lignit,care a fost predat unităţii păgubite. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt şi tragerea la răspundere a tuturor persoanelor implicate. Aceste activităţi pentru combaterea furtului de cărbune vor continua, precum şi controalele în întreg judeţul a autovehiculelor care transportă cărbune.

La Voineasa, austriac cu numere expirate
În urma acţiunii organizate la nivelul Poliţiei Staţiunii Voineasa pentru diminuarea riscului rutier, duminică, în jurul orei 17:00, poliţiştii au depistat în trafic pe E. Robert, cetăţean austriac, în timp ce conducea un autoturism pe DN7A, valabilitatea numerelor provizorii fiind expirată din ianuarie a.c. În cauză a fost întocmit dosar de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 334, alin 1 din C. Pen.

Încă un arestat preventiv pentru producerea unui accident rutier, urmat de părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie
Articolul 338 din Codul Penal prevede că părăsirea locului accidentului, fără încuviin­ţarea poliţiei sau procurorului care efectu­ează cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehiculului, implicat într-un accident de circulaţie, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Două din con­diţiile de aplicare a măsurii Arestării preven­tive prevăzute de Codul de Procedură Penală sunt: inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărirea generală, există suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o infracțiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau o altă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsă închisorii de cinci ani ori mai mare. În această lună, au fost înregistrate două accidente rutiere urmate de părăsirea locului accidentului de către conducătorul auto care l-a produs, faţă de ambii condu­că­tori auto au fost dispuse măsuri preven­tive (reţinere pentru 24 de ore, arestare preventivă). De asemenea dosarele penale întocmite au fost sub aspectul comiterii mai multor infracţiuni în concurs. În momentul judecăţii dacă se stabilesc numai pedepse cu închisoarea, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.

Arest preventiv pentru un șofer fugar
În continuarea informaţiilor comunicate în buletinul de presa din data de 25 octombrie a.c., privind reţinerea pentru 24 de ore de tânărului de 22 de ani, care a produs un accident rutier, conducând un autovehicul neînmatriculat, fără a poseda permis de conducere soldat cu vătămarea corporală a unei persoane, vă comunicăm faptul că: Tânărul a fost prezentat instanţei de jude­cată cu propunere de arestare preventivă. Magistraţii au admis propunerea procuro­rului de caz, tânărul fiind arestat preventiv pentru 30 de zile în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspecto­ra­tului de Poliţie Vâlcea. Cercetările sunt con­tinuate sub aspectul comiterii infracţiunilor de – vătămare corporală din culpă (pedeapsa prevăzută de lege de la 3 luni la un an ), în funcţie de zilele de îngrijiri medicale, se va schimba încadrarea juridică, părăsirea locului accidentului, fără încuviinţarea orga­nelor de poliţie (pedeapsa prevăzută de lege de la 2 la 7 ani), conducere a unui autove­hicul fără a deţine permis de conducere (pedeapsa prevăzută de lege de la 1 la 5 ani), conducerea unui autovehicul neînma­tri­culat pe drumurile publice (pedeapsa pre­vă­zută de lege de la 1 an la 3 ani ). Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infrac­ţiu­nilor de vătămare corporală din culpă (pedeapsa prevăzută de lege de la 3 luni la un an ), în funcţie de zilele de îngrijiri medi­cale, se va schimba încadrarea juridică, pă­ră­sirea locului accidentului, fără încuviin­ţa­rea organelor de poliţie (pedeapsa prevă­zu­tă de lege de la 2 la 7 ani ), conducere a unui autovehicul fără a deţine permis de condu­cere (pedeapsa prevăzută de lege de la 1 la 5 ani ), conducerea unui autovehicul neîn­ma­triculat pe drumurile publice (pedeapsa prevăzută de lege de la 1 an la 3 ani).

Ce trebuie să rețineți în cazul unui accident de circulație al cărui cărui autor părăsește locul faptei?
Numărul de înmatriculare al autovehiculului, tipul şi culoarea autovehiculului, avariile rezultate în urma accidentului, semne particulare (modificări aduse caroseriei, surse de lumină auxiliare, dungi etc.), date despre conducătorul auto şi ocupanţii autovehiculului implicat în accident, direcţia în care a plecat, pentru a depista infractorul şi a face dreptate. Poliția are nevoie dvs! Contactaţi cât mai repede Poliţia Rutieră sau sunaţi la 112!

La Sutești, lemne fără acte
Duminică, în jurul orei 15.40, poliţiştii din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Suteşti, l-au depis­tat pe raza comunei Suteşti, D.N.67B, pe G. Elvir, de 44 de ani din comuna Suteşti, în timp ce conducea un tractor, tractând două căruţe în care transporta material lemnos spe­cia gorun, carpen şi fag, pentru care a prezentat avizul de însoţire primar pentru cantitatea de 4 mc. În urma efectuării cubajului, s-a stabilit faptul că în cele două căruţe era transportat 5,060 m.c.. Faţă de conducă­to­rul vehiculului s-a luat măsura sancţionări contravenţionale con­form art. 19, alin. 1, lit. n din Lg.171/2010, iar cantitatea de material lemnos a fost confiscată şi lăsată în custodie la O.S. Drăgăşani.

La Horezu, amenzi de peste 14.000 lei
În perioada 23-25 octombrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Horezu, au acţionat pentru prevenirea evenimentelor rutiere. Astfel, au fost aplicate 68 de sancţiuni contravenţionale la OUG 195/2002 în valoare de 14.060 lei. Au fost reţinute 6 permise de conducere şi 2 certificate de înmatriculare, fiind întocmite şi trei dosare penale.

Șofer beat, prins în trafic

Duminică, în jurul orei 12.55, R. Nicolae, de 57 de ani, din oraşul Horezu, a condus pe DJ 665 Vaideeni, un autoturism, iar la testarea cu aparatul etilotest a rezultat valoarea de 0,85 mg/l alcool pur in aerul expirat. În cauză s-a întocmit dosarul penal pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 336 alin 1 C. Pen.