Poliția, în acțiune


La volan fără permis
În dimineața zilei de 23 februarie, la ora 10.55, poliţiştii au oprit pentru control un autovehicul condus de G. Marin, de 55 de ani. În urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere corespunzător categoriei. În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere.

Călcată pe picior pe trecerea de pietoni
Tot în ziua de 23 februarie, în jurul orei 13.30, T. Nelu (de 68 de ani, din Râmnicu Vâlcea) a condus un autoturism pe un trotuar, iar din cauza neatenţiei a trecut cu roata dreapta spate a autovehiculului peste piciorul stâng al pietonului P. Irina, ce se deplasa pe trotuar. În urma evenimentului a rezultat rănirea uşoară a lui P. Irina, diagnosticată cu contuzie picior stâng cu hematom, suspiciune fractură. Cercetările vor fi continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului rutier.

Prins „în ofsaid” la Drăgoești
În data de 23 februarie, în jurul orei 19.00,poliţiştii l-au fost depistat pe A. Marian din comuna Drăgoeşti în timp ce conducea un moped pe D.J. 678 – Drăgoeşti fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie, iar mopedul era neînmatriculat. În urma verificărilor în bazele de date, aspectele s-au confirmat, motiv pentru care s-a întocmit dosar penal.

Pe urmele hoților de lemne
Poliţiştii au acţionat zilele trecute pentru prevenirea şi combaterea sustragerii de material lemnos. În timpul acţiuni au depistat doi bărbaţi care nu posedau documente de provenienţă pentru materialul lemnos. Astfel, la data de 24 februarie a.c., poliţiştii Postului de Poliţie Vaideeni şi Pietrari au organizat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii sustragerilor de material lemnos din fondul forestier. Astfel, au fost ridicaţi pentru stabilirea provenienţei aproximativ 4 m.c. de material lemnos, deţinut fără documente de provenienţă. Au fost aplicate două sancţiuni contravenţionale conform Legii 171/2010 .
În plus, poliţiştii au depistat în jurul orei 16.00, un bărbat de 40 de ani, care transporta pe DN 64 1820 de kg de cărbune fără a deţine documente de transport şi provenienţă. Cantitatea de cărbune a fost confiscată şi predată societăţii păgubite, iar bărbatul a fost sancţionat contravenţional. Totodată, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţiei Măldăreşti, aflându-se în serviciul de patrulare intercomunală, au depistat pe B. Dumitru (din Miercurea Sibiului, județul Sibiu în timp ce transporta cu o autoutilitară două bovine, având număr de identificare, fără a deţine documente sanitar veterinare de transport. Bărbatul a fost sancţionat contravenţional conform art. 3, lit. b, pct. 9 din HG 984/2005 (deţinerea sau transportul de animale neidentificate şi neînregistrate, fără documente sanitare veterinare sau fără a se respecta condiţiile de bunăstare pe timpul transportului).