Poftiți la handbal: HC Municipal susține primul joc oficial în noul an


• cu o victorie, echipa sprijinită de Primăria Râmnicului ar putea avansa trei poziții în clasament

Programată inițial pentru ziua de sâmbătă, 7 ianuarie, întâlnirea dintre HC Municipal Râmnicu Vâlcea și HC Dunărea Brăila s-a amânat pentru această după-amiază. Vremea nefavorabilă și ninsorile din zona Bărăganului au făcut imposibilă deplasarea brăilencelor către Râmnicu Vâlcea. În aceste condiții pe care le putem numi de „forță majoră”, reprezentanții Federației Române de Handbal au decis ca partida să fie reprogramată pentru 10 ianuarie, cu începere de la ora 17.00.
Meciul este unul foarte important pentru ambele formații, chiar dacă din motive diferite. În primul rând, pentru jucătoarele de la HC Municipal, meciul contra grupării de la malul Dunării este primul oficial susținut cu noul cuplu de antrenori la timonă. Reamintim că, încă de la finalul lui 2016, pe banca tehnică a grupării râmnicene au fost aduși antrenorii Gheorghe Sbora și Luminița Huțupan Dinu. Strict competițional vorbind, dacă vor reuși să se impună, vâlcencele ar putea avansa până pe locul șase în ierarhia Ligii Naționale. Înaintea jocului de astăzi, gruparea municipală ocupă poziția a noua în clasament, cu 13 puncte acumulate. De partea cealaltă, Dunărea Brăila ocupă poziția secundă în clasamentul întrecerii feminine de elită din țara noastră cu 25 de puncte acumulate. În eventualitatea în care se va impune la Vâlcea, Dunărea va păstra locul al doilea în clasament și se va apropia la numai două puncte de liderul CSM București.

Meciul va putea fi vizionat și la televizor

Așa cum ne-au obișnuit, reprezentanții postului de televiziune DigiSport au o mare afinitate pentru partidele echipei noastre. Cunoscându-i pe vâlceni drept mari iubitori ai handbalului feminin românesc, managerii acestui post au decis să transmită în direct partida dintre HCM Râmnicu Vâlcea și HC Dunărea Brăila. E drept și faptul că acest meci este unul dintre cele mai atractive din cadrul etapei a XII-a, ambele grupări fiind unele cu obiective de performanță în această ediție competițională.