Piromanul din Şerbăneşti, la psihiatrie


Tânărul de 33 de ani, cunoscut drept piromanul din satul Şerbăneşti, comuna Sălătrucel, a fost internat recent în Spi­ta­lul din Drăgoeşti. Acesta a ajuns la psihiatrie după ce, în urmă cu câteva zile, a dat foc gospodăriei unui vecin, dar localnicii au intervenit la timp, incendiatorul fiind dat pe mâna poliţiei. Piromanul din Şerbăneşti a incendiat anul trecut gos­po­dăria unei familii, lăsând-o pe aceasta fără agoniseala de-o viaţă, în incendiu arzând şi animalele oamenilor. Tot anul trecut, acesta a mai dat foc unei alte case. Recent, a fost supus expertizei medico-legală şi trimis la Spitalul din Drăgoeşti. Din păcate, a fost nevoie de mai multe fapte de acest gen pentru ca tânărul să fie internat, deoarece o astfel de expertiză a fost făcută şi-n 2011 şi a rămas liber.