Peste 1.100 de joburi în Uniunea Europeană


• spaniolii caută 800 de culegători de căpșuni

muncitori_capsune

În prezent, prin rețeaua EURES, sunt oferite peste 1.100 de locuri de muncă vacante în țările Uniu­nii Europene. Vorbim de 12 țări din UE, care pun la dispoziția vâlcenilor joburi, cele mai multe fiind oferite de Spania și vizează domeniul agricol, respectiv cules căpșuni. Legat de cea mai bogată ofertă, cea din Spania, selecția personalului va avea loc în cea de-a doua jumătate a lunii ianuarie, iar cei care vor fi cooptați vor primi 40 de euro/zi, din care se vor scade cheltuieli legate de transport, hrană. La selecție se pot prezenta doar șomerii înregistrați la AJOFM Vâlcea, cei care au primit avizul de a participa la eveniment. Austria pune la dispoziția vâlcenilor 20 de joburi, respectiv 10 coordonatori echipă pentru muncă în domeniul forestier și este nevoie de cunoașterea limbii germane, nivel mediu-avansat; cinci finisori fațada de clădiri și cinci zugravi. Belgia are vacante 40 locuri de muncă, căutând ingineri IT, șoferi camion, măcelari etc. Francezii caută zece producători de vin/cognat (viticultori – tăietor viță de vie, 1 an minim experiență într-o poziție similară; limba franceză sau engleză). Germania dispune de 57 de locuri de muncă vacante, amintind aici 50 de asistenți medicali, îngrijitor bătrâni etc. Irlanda caută: un psihiatru pediatru, zece psihiatri, un doctor oftalmolog și 14 asistenți medicali. Marea Britanie pune la bătaie 41 de joburi, cum ar fi: zece asistenți medicali în spitale, zece asistenți medicali în serviciile de protecție a copilului, 18 asistenți sociali, doi îngrijitori persoa­ne/asis­tent medical, un asistent medical. Ungaria dispune de 50 de joburi vacante, fiind vorba de 50 de confecționeri huse pentru mașini. Cu locuri de muncă mai puține regăsim Estonia, care are nevoie de un director tehnic, Lituania, care caută un planificator aprovizionare și Norvegia cu un terapeut SPA, un muncitor asfaltor și doi bucătari.