Personalitatea Regelui Mihai, evocată de liderul PNL Vâlcea


Luni, 25 octombrie 2021, s-au împlinit exact o sută de ani de la nașterea Regelui Mihai I al României. În rândurile de mai jos vă prezentăm un mesaj pe care președintele Partidului Național Liberal – Filiala Vâlcea, Cristian Buican, l-a transmis cu acest prilej:
„Personalitatea Sa a marcat în mod decisiv istoria țării noastre. La vârsta de numai șase ani, sub regență, pentru trei ani, a deținut cea mai înaltă poziție în Regatul României. Într-un moment de cumpănă, în septembrie 1940, la abdicarea regelui Carol al II-lea, urcă pentru a doua oară pe tronul României. A exercitat cu dăruire și demnitate această înaltă responsabilitate până la 30 decembrie 1947, făcând față rigorilor impuse de război și, mai ales, de ocupantul sovietic. Rolul său în actul de la 23 august 1944 a fost esențial și, dincolo de disputele istorice sau partizane, este de necontestat că fără această schimbare strategică soarta postbelică a României ar fi fost mult mai aspră. După Revoluție, prezența Regelui Mihai în peisajul tranziției românești la o societate liberă și democratică a constituit un reper, un model pentru felul în care îți poți servi cu decență și abnegație patria. Devotat României și cinstind istoria țării, Partidul Național Liberal recunoaște în Regele Mihai una dintre personalitățile care au marcat secolul al XX-lea și devenirea țării noastre și aduce un pios omagiu amintirii acestuia la împlinirea unui veac de la naștere!”.

Posting....