Pentru jucătoarele de la HC Municipal urmează Meci de totul sau nimic


• HCM Râmnicu Vâlcea – Universitatea Cluj, astăzi, de la ora 18.00

Rezultatele modeste înregistrate de HC Municipal în jocurile din deplasare pe parcursul play-out-ului Ligii Naţionale de handbal feminin au făcut ca echipa noastră să se zbată din greu pentru evitarea retrogradării. Chiar dacă jucătoarele pregătite de antrenorii Dumitru Muşi şi Maria Duca s-au dovedit leoaice pe propriul teren, câştigând toate întâlnirile din partea a doua a campionatului, numeroasele puncte pierdute pe terenuri străine au dus echipa noastră pe locul al treilea în play-out, unul care duce spre barajul pentru evitarea retrogradării. Gruparea sprijinită de Primăria Râmnicului are acum o nouă posibilitate de a ieşi din „zona minată” a clasamentului şi de a-şi redemonstra invincibilitatea pe propriul teren. HC Municipal primeşte astăzi, cu începere de la ora 18.00, vizita formaţiei clujene Universitatea Alexandrion Cluj. Întâlnirea din Sala Sporturilor „Traian” se anunţă foarte aprigă, ardelencele pregătite de antrenoarea Carmen Amariei ocupând prima poziţie în play-out. Prin prisma punctajelor celor două adversare, oaspetele s-ar mulţumi probabil şi cu un rezultat de egalitate, un punct câştigat la Vâlcea ajutând Clujul să rămână deasupra „liniei” care trimite la baraj. De partea cealaltă, echipa noastră are mare nevoie de un succes, orice alt rezultat fiind sinonim cu un eşec ce ar scădea şansele pentru evitarea retrogradării.
Ar mai fi de amintit faptul că meciul dintre HC Municipal şi Uni­versitatea Alexandrion Cluj se dispută în cadrul etapei a VII-a a Ligii Naţionale, acesta putând fi considerat derby-ul rundei. După par­tida de astăzi, gruparea râmniceană mai are programate alte trei jo­curi: în deplasare la Cetate Deva, acasă cu Unirea Slobozia şi, din nou în deplasare, pe terenul ardelencelor de la Mureşul Târgu Mureş.

Programul etapei a VII-a

Joi, 21 mai, ora 17.00
Neptun Constanța – Mureșul Tg. Mureș
Unirea Slobozia – Cetate Deva
Joi, 21 mai, ora 18.00
HCM Rm. Vâlcea – Universitatea Cluj
Clasament: Universitatea Cluj 31p, Cetate Deva 30p, HCM Râmnicu Vâlcea 27p, Neptun Constanţa 26p, Unirea Slobozia 25p, Mureşul Târgu Mureş 0p.