Pentru 2019, extinderea gazelor naturale, marea dorință a edilului Dediu


Prea mult nu mai e și trece și anul acesta, iar unele administrații publice locale din județul nostru deja și-au conturat, în mare, ideile și proiectele pentru anul viitor. Edilul Alexandru Dediu are ca dorință arzătoare extinderea rețelei de gaze naturale în Păușești-Măglași. În prezent, există conductă pe 18 kilometri. Cu toate acestea, mai sunt localnici ce folosesc lemnul de foc, dar, de când acesta s-a scumpit, și-au exprimat dorința de a avea încălzire pe gaze.
„S-ar părea că Ministerul Dezvoltării are ceva planuri și va putea acorda fonduri pentru instalații pe gaz. Eu, unul, sper ca demersul să funcționeze și din 2019 să putem vorbi de o extindere a conductei de gaze naturale, să primim banii necesari realizării investiției”, a declarat primarul Dediu.

5 milioane pentru canalizare

Localitatea păstorită de către edilul Dediu este cuprinsă în Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Apa Vâlcea cu 5 milioane lei pentru realizarea canalizării. Primarul Alexandru Dediu speră ca investiția să aibă loc cât mai repede, în condițiile în care este nevoie de canalizare, mai ales că toată comunitatea beneficiază de apă curentă.

Posting....