Pensionarii au făcut cozi la împrumuturi, la finele lui 2015


În decembrie 2015, membrii CAR Pensionari Râmnicu Vâlcea au îngro­șat cozile în fața ghișeelor, dornici să obțină câte un împrumut financiar fie pentru achitarea dărilor la stat, achiziționarea de medi­camente, dar și pentru a pune ceva pe masă, de sărbători. Astfel, s-au înregistrat aproximativ 780 de împrumuturi pentru suma totală de 1.360.000 lei. Pensionarii au beneficiat și de alte ajutoare oferite de conducerea unității.
Mai precis, s-au acordat 29 de ajutoare pentru procurarea de ochelari, în valoare de 1.440 lei, 44 de ajutoare pentru tratament în stațiuni. La cabinetul stomatologic, au fost consultați 124 de pacienți, în timp ce la ecografie – fiind gratuit – au fost tratate 89 de persoane. La masaj, s-au prezentat 25 de vâlceni. La frizerie, s-au prezentat 123 de membri ai unității, la coafor – 113, la croitorie – 54, iar Clubul „Alexandru M. Alexiu” a fost frecventat de 342 de persoane. Menționăm că, în decembrie 2015, s-au înscris 96 de noi – membri, din care 86 de pensionari, iar restul – salariați. S-au retras 12 și au decedat 43. Moștenitorii celor decedați au fost sprijiniți cu ajutoare în valoare de aproximativ 26.000 lei.