Până la urmă, Daea a ajuns în Vâlcea să numere roşiile la Troianu


• şeful agriculturii s-a oprit glonţ la Direcţia Agricolă şi apoi la OJFIR
Petre Daea (foto, dreapta), Ministrul Agriculturii, a fost oaspetele Direcţiei Agricole Vâlcea şi a OJFIR. Cu două zile întârziere faţă de programul anunţat, şi într-un solar, nu la Târgul de Animale de la Vaideeni, Daea a postat imediat ce-a găsit prin birourile agriculturii judeţului nostru, dar şi în teren: „La OJFIR Vâlcea, în biroul inginerului Marcel Gauloiu de la serviciul active fizice și plăți directe, pe care l-am găsit lucrând în week-end (la ora 8 și 30 minute) la instrumentarea cererilor de plată pentru atragerea fondurilor europene din PNDR. Ceea ce, recunosc, m-a bucurat! Șeful de serviciu, Gabriel Petrescu, mi-a garantat telefonic că, până la 7 octombrie, se va încadra în programul de absorbție de 3,4 mil euro, deși în acest moment a absorbit doar o treime (1,06 mil euro). Bucurie mare am avut și când am văzut că la marginea municipiului Râmnicu Vâlcea, în cartierul Troianu, un legumicultor are roșii pregătite să intre în ciclul doi al programului de Susținere Tomate 2017. Din ce am văzut în solar, vom avea roșii românești pe masă până la Crăciun!”.