„Până anul viitor vom avea apă și canalizare în toate satele”


• declară primarul Dumbravă de la Stoenești
La preluarea actualului mandat de primar, Gheorghe Dumbravă le-a promis locuitorilor din Stoenești că va „acoperi” toate satele cu rețea de apă și canalizare. „Avem apă, avem canalizare, avem drumuri asfaltate, dar nu în toată localitatea. Sper că, într-un an şi jumătate, să avem apă şi canalizare în toată localitatea. Am speranțe că vom avea, ţinând cont de faptul că am semnat toate contractele de finanţare pentru proiectele care vor pune la punct modernizarea infrastructurii de apă şi canalizare pe raza localităţii noastre. Zilele trecute am dat ordinul de începere pentru două lucrări, respectiv pentru proiectul de alimentare cu apă şi canalizare la Piscu Mare, cel cu fonduri europene, în valoare de 2,5 milioane de euro şi construirea grădiniţei din satul Dobriceni, în valoare de 500.000 de euro, tot din bani europeni. Cred că lucrările la aceste două proiecte vor începe în primăvară. Acum, aşteptăm ca vremea să fie favorabilă, încât să putem lucra. La grădiniţă am dat ordinul de începere, deoarece termenul este mai scurt, de numai 10 luni, iar constructorul trebuie să ia în serios această lucrare, pentru a fi finalizată la termen. La apă şi canalizare, termenul de finalizare nu pune presiune, fiind de 32 de luni”, declară edilul Dumbravă.