Pagube imense la Costeşti şi Bărbăteşti


• ruperile de nori din noaptea de 13 -14 iunie au găsit cele două echipe administrative în calea stihiilor încercând să limiteze pagubele

Capriciile naturii din noaptea de luni spre marţi au produs pagube colosale în Costeşti. Potrivit edilului Toma Peştereanu, în satul Bistriţa, cea mai afectată zonă a fost cea a rudarilor pentru a cărei siguranţă s-au cărat nu mai puţin de cinci maşini cu bolovani pentru a putea salva zece gospodării în pericol.
Probleme mari au fost şi pe DJ 676 zona Stuparu, drum blocat două ore, acolo unde viitura a cărat copaci dezrădăcinaţi, dar chiar şi la DN 67, unde aripa dreaptă a podului a fost afectată, iar alte patru gospodării au avut de suferit.
Partea cea mai grea a „notei de plată” vine dinspre drumurile comunale şi cinci punţi făcute anul trecut, care au fost luate de ape. Toma Peştereanu, edilul social-democrat al Costeştiului, estimează pagubele la 100.000 lei.

Bănacu a mobilizat toţi angajaţii primăriei pentru bătălia cu ploile

• în van, pentru că pagubele sunt cele mai importante din acest mileniu
• locuința unei familii din Negruleşti a fost inundată
• alimentarea cu apă a Bărbăteştiului a fost sistată după colmatarea staţiei de captare

Bilanţul orelor de ploi din noaptea de luni spre marţi este unul înfiorător şi în Bărbăteşti: Uliţa Arie, zona Negruleşti, pod rupt, circa 20 familii izolate, drumul către staţia de epurare, sat Bârzeşti, rupt definitiv, pod Bârzeşti, zona protecţie distrusă, 15-20 familii rromi în pericol, animalele evacuate, uliţa Angelescu, alunecare de teren 60 metri, pod la hotar, eroziune culee, mal drept şi stâng plus platforma de ciment în aval de pod, alunecarea veche din punctul „Băltăreţ” s-a agravat cu 70 metri, pod Predescu, zid sprijin rupt, captare apă potabilă colmatată complet, deci suntem fără apă potabilă în comuna, uliţa bisericii Negruleşti, rupt complet rupt, pod rupt în satul Mierleşti.
Conform primului om din administraţie, amploarea ruperilor de nori nu a avut precedent din 2000 încoace iar pentru această confruntare cu stihiile, primăria a mobilizat tot personalul disponibil. Constantin Bănacu spune că singurul apel primit dinspre autorităţi a fost din partea lui Costi Rădulescu, liderul pesedist anunţând sosirea în zonă în cursul zilei de joi.