Orice persoană fizică sau juridică poate practica legal apicultura dacă îşi înscrie familiile de albine la Registrul agricol


Senatorul Remus Daniel Niţu le-a transmis o veste bună apicultorilor vâlceni, care, aşa cum se ştie, se află pe primul loc la nivel naţional în ceea ce priveşte producţia de miere. Parlamentarul liberal a anunţat că s-a adoptat „Legea apiculturii”, act normativ ce aduce clarificări în ceea ce priveşte această activitate. „Au fost mai multe întâlnirii pe care le-am avut cu asociaţiile de apicultori din Vâlcea. În urma acestora, s-au conturat mai multe aspecte legale pe care aceştia le-au dorit reglementate mai clar. Printre acestea, se numără problema bazei melifere şi cea a taxei pe mijloacele de transport folosite în pastoral. Sunt aspecte pe care le-am susţinut în Comisia de Agricultură din Senat şi care se regăsesc acum reglementate în noua lege”, a explicat senatorul Niţu. Parlamentarul PNL a menţionat că, astfel, orice persoană fizică sau juridică poate practica legal apicultura dacă „îşi înscrie familiile de albine la Registrul agricol, le înregistrează / autorizează la DSVSA, deţine carnet pentru stupină şi are familiile identificate în sistemul unitar de identificare a stupinelor şi stupilor”. Legea prevede şi menţiuni privind ameliorarea raselor de albine care se realizează prin programe întocmite de organizaţiile şi asociaţiile acreditate de ANARZ pentru înfiinţarea şi menţinerea evidenţelor genealogice. “Până la 1 martie, în fiecare an, consiliile locale şi administratorii terenurilor agricole sau silvice au obligaţia să inventarieze suprafeţele de teren pe care le oferă apicultorilor pentru amplasarea stupinelor, cât şi baza meliferă existentă pe teritoriul acestora. Până pe 15 martie, în fiecare an, Ministerul Agriculturii va solicita aceste informaţii din teritoriu şi le va pune la dispoziţia crescătorilor de albine interesaţi. Repartizarea suprafeţei melifere se face direct sau prin intermediul formei asociative prin depunerea unei cereri la Consiliul Local sau la administratorii terenurilor, aceştia având obligaţia de a soluţiona cu prioritate cererile apicultorilor domiciliaţi în localităţile aflate în raza acestora. Apicultorilor le revine obligaţia ca, în 24 de ore de la instalarea vetrei de stupină, să amplaseze panoul de identificare a stupinei şi să comunice în scris consiliului local sau administratorului terenului locul de amplasare, perioada de timp, numărul de familii de albine şi datele de contact. Mijloacele de transport autopropulsate care efectuează transportul stupilor în pastoral vor fi scutite de plata taxei asupra mijloacelor de transport în termen de 30 de zile de la data publicării legii în Monitorul Oficial”, a mai precizat Dan Niţu.

n Sebastian CÎRCIU