Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

30 iulie 2021

O tânără pianistă de excepție pe scena Filarmonicii „Ion Dumitrescu” Maria-Diana Petrache concertează astă seară la Rm. Vâlcea


• La pupitrul orchestrei Filarmonicii „Ion Dumitrescu”–  un nume sonor din lumea muzicii, Dario Bisso Sabadin (Italia)
Maria-Diana s-a născut din muzică, mi-a spus, deunăzi, bunicul său, cunoscutul compozitor, dirijor și profesor Jean Lupu. Studiază pianul de la trei ani. I-a semănat maică-si, Olguța  Lupu, copil-minune la aceeași vârstă (reproducea melodii pe note muzicale!), astăzi o reputată compozitoare și doctor în muzicologie, profesor în cadrul Universității Naționale de Muzică din București. Un fenomen este și fiica sa, Maria-Diana, care îi calcă pe urme. Este studentă în anul II la universitatea bucureșteană amintită, la  clasa de pian a prof. Viniciu Moroianu. Cu doi ani în urmă a absolvit cu brio Coledgiul Național de Muzică „George Enescu” (clasa prof. Ileana Busuioc). Din primii ani ai școlii, Maria-Daniela Petrache (poartă numele tatălui) este prezentă pe scenele de concert ale unor mari orașe din România și din Europa, talentul și strădaniile ei muzicale, ca pianistă de excepție, fiind onorate cu peste 30 de premii  și distincții. Dintr-un comunicat de presă al Filarmonicii de Stat „Ion Dumitrescu” din Râmnicu  Vâlcea (director, prof. Mihail Ștefănescu; consultant artistic, Ionele Poenaru)  aflăm că este laureată a numeroase concursuri naţionale şi internaţionale: Premiul I la Concursul Internaţional „Millenium”, Bucureşti  (2011); Premiul I şi Trofeul de finalist pentru Marele Premiu la Concursul Internaţional „Miniatura romantică”, Galaţi (2011); Premiul I la Concursul Internaţional „W.A.Mozart” – ediţia a XVI-a, Târgovişte  (2012);  Premiul I la Olimpiada Naţională de Interpretare  Muzicală  (2013); Premiul I şi Premiul special Radio România Muzical la concursul „Ada Ulubeanu” (2013); Trofeul Mozart și Premiul III la secţiunea Formaţii camerale la Concursul „Mihail Jora” (2014) etc. Ca laureată a Olimpiadei Naționale de Interpretare  Muzicală  și-a câștigat un binemeritat loc de studentă la clasa de pian a uneia dintre cele mai prestigioase universități de muzică din țară.
Între 2010 – 2104, Maria-Diana a dăruit publicului meloman interpretări personale încărcate de intensitate şi nuanţe, în concerte de anvergură, alături de ansambluri corale și orchestre de renume. De asemenea, s-a impus prin multe recitaluri susținute, între altele, la Ateneul Român, Muzeul Șuțu din București, Muzeul „George Enescu”, Centrul Cultural „Aurel Stroe” din Bușteni, Muzeul de Artă din Ploiești. În microrecitaluri,  i-a avut ca invitaţi pe violonista Luminiţa Julieta Mihai (SUA), flautistul Ion Bogdan Ştefănescu, clarinetistul Emil Vişenescu, pemezzo-soprana Elmira Sebat – nume de referință în arta interpretativă instrumentală și vocală.
Ca bursier SoNoRo, în 2010 și 2012, Maria-Diana Petrache a avut onoarea de a cânta alături de virtuozi ai vieţii muzicale internaţionale: violoncelistul belgian David Cohen, pianista britanică Diana Ketler, violonista Christina Merblum (Connecticut, SUA), violonistul britanic Alexander Sitkovetsky, de la care a primit, totodată, îndrumări în planul măiestriei interpretării, elemente pe care le pune în valoare în desăvârșirea sa artistică. A participat la Cursuri de măiestrie susţinute și de alte personalități din elita muzicii naționale și internaționale: Dana Borşan (2011), Walter Krafft (2011), Gabriel Amiraş (2012), Viniciu Moroianu (2012), Andrei Gavrilov (2014), Martin Hughes (2014).
În această seară, începând cu ora 19.00, studenta Maria-Diana Petrache va fi protagonista  CONCERTULUI  SIMFONIC din Sala Lahovari. În programul serii: Concertul pentru pian şi orchestră în la minor, op. 54 de Robert SCHUMANN şi Simfonia a VII-a de Ludwig van BEETHOVEN. Așadar, două simfonii celebre ale unor compozitori celebrii, în interpretarea unei tinere pianiste de excepție – MARIA-DIANA PETRACHE şi a orchestrei simfonice a Filarmonicii  „Ion Dumitrescu”, sub bagheta unui celebru dirijor italian,  DARIO BISSO-SABADIN. Un singur reper, ca să relev valoarea maestrului de la pupitru:  în anul 2007 i s-a decernat Premiul cu Pentagramă din Abano Terme, care a mai fost acordat și altor nume sonore, între care Luciano Pavarotti și Fedora Barbieri, reprezentanţi de seamă ai muzicii italiene.

Ioan Barbu

Poți comenta aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Cultura