Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

30 iulie 2021

O seară eclatantă la Calderon


Centrul Socio-Cultural din str. J.L. Calderon nr. 39, din sectorul II al Capitalei – primar, Neculai On­țanu –, cată să devină, dacă nu este deja, de-o vreme, pentru cei care-i cunosc vadul, cu siguranță locul celor mai incitante manifestări lite­rare-culturale din București. Și asta într-un ritm trepidant, săptămânal, zilnic: în seara zilei de marți, 28 oc­tom­­brie curent, a fost ceva cu totul diferit față de alte dăți. S-au în­tâm­plat lucruri speciale sub generi­cul „Brâncoveanu-Gandhi-Brân­cuși”, pe care țin să le relatez în această corespondență pentru cititorii cotidianului „Curierul de Vâlcea”.
După discursul de deschidere al doamnei Elena Scurtu, directoa­rea Centului, la conducerea coloc­viului a trecut reputatul indianist Gh. Anca, vâlcean de origine. Vorbind despre indianistică aduce mereu lucruri noi, de data asta pe tema Mahatma Gandhi și Lucian Blaga. Iar la un moment dat al serii, actorul Vasile Pupeza, revenit din Pittsburg, USA, a dat citire unui larg grupaj de poezii ale indianistului George Anca. A urmat dna Sorana Georgescu-Gorjan, pledând în problema arzătoare a celebrei lu­crări brâncușiene, Cumințenia pă­mân­tului, achiziționată în 1909 de ing. Gh. Rășcanu, confiscată de pu­te­rea populară în 1957 (prin direc­torul de atunci al Muzeului Național, pictorul avangardist H. H. Maxy) spre a ne reprezenta la o bienală din Italia; readusă în România, de­vine piesa unanim admirată la Mu­zeul Național, ca după Decembrie 1989 lucrurile să se complice, exis­tând pericolul ca lucrarea lui Brân­cuși să părăsească țara, cumpărată la licitație de cine știe cine…
Calderon 3 Calderon 2 Calderon 1Scriitorul Puși Dinulescu mărtu­risește în fața auditoriului chinurile prin care a trecut la traducerea în românește a ciclului ”Romanceros gitan” al lui Federico Garcia Lorca. Spune traducătorul, și nu-l vom con­trazice: sunt chinuri cu mult mai mari decât când scrii o nouă carte de-a ta, fie și un mare roman. Se referă la traducerile unor antece­sori, care din păcate s-au îndepărtat nepermis de original și de sensurile sale estetice, de pildă încercând să facă traduceri rimate, ceea ce nu există niciodată în poemele marelui Lorca! A reținut în cartea tradusă de el doar patru piese care merită aten­ție, unele de Miron Radu Pa­ras­chivescu, excelente. Spre sfârșitul expozeului său, ne citește în mod convingător un număr de 5 romanceros, abil desfășurate, capti­vante.
Și vine la rând pentru lansarea a două cărți ale scriitorului Ioan Barbu, una fiind o culegere de co­mu­nicări științifice și exegeze prile­juite de Anul Brâncoveanu, sărbă­torit la Mânăstirea Bistrița, în luna mai (când rozele-nflo­resc!): ”Mar­ti­riul Sfinților Brâncoveni” (cartea deschide seria Colecția Biblioteca Vâlcea); a doua carte fiind de proze-reportaje din anii tinerești ai șantierelor de pe Lotru: Întoarcerea la izvoare, carte apărută, recent, la Editura Inspirescu, premiată de a ceasta.Au vorbit: Ioan Barbu, preo­tul conf. univ. dr. Claudiu Cotan, participant la Simpozion cu un text substanțial, de data asta expri­mându-și satisfacția că Biserica vâlceană a făcut totul (și ceva în plus!) ca sărbătorirea a trei secole de la sacrificarea Brâncovenilor să aducă în conștiința contemporanilor momentul tragic petrecut pe țărmul Bosforului.
A urmat (poate, căci au fost mulți combatanți și eu îmi uitasem carnetul acasă, ca de altfel și aparatul fotografic…) Ion Andreiță, care vorbind despre polivalentul scriitor și animator cultural fără egal în țară Ioan Barbu, prieten de-o via­ță, despre gazetar, eseist, reporter, evocator al unor aspecte cutremu­ră­toare din vremea Gulagului româ­nesc, despre cărțile de proză ale conjudețenului din Corbu-Olt, mutat cu arme și bagaje la Rm. Vâlcea, spre a-și împlini destinul de excep­ție; îl numește pe Ioan Barbu o ins­ti­tuție, întrucât omniprezentul IB, cu rara vocație a călătoriilor bine gân­dite, a luat interviuri unor exilați din toată Europa, dar și din USA, Canada etc., și nu doar atât, căci în calitate de director al Editurii Antim Ivireanul, multe cărți de-ale confra­ților a editat, pe mulți i-a debutat, sprijinit, cadorisit cu suplimente de tiraj… Un om care a făcut din prietenie modalitate de viață, iar din generozitate fapta sa de fiecare zi.
Emil Lungeanu, scurt și la obiect, relatează despre motivul pen­tru care grupul de intelectuali n-au putut să țină simpozionul la Mâ­năs­tirea Horezu, actanții fiind ne­voiți să se transbordeze la Mânăs­tirea Bistrița; unde, cu adevărat, Simpozionul a dat măsura înaltelor sentimente pe care Martiriul Brân­co­venilor le aprind în sufletele noastre, nu numai cu ocazia unor cifre rotunde, ci de fiecare dată când ne gândim la lucruri esențiale ale existenței noastre, precum Pa­trie, credință, devotament… Nicolae Dan Fruntelată a ținut să mențio­neze că întreaga sarcină a Simpo­zio­nului, cu invitați numeroși din toa­tă țara, dar și de peste hotare, a trecut în seama lui Ioan Barbu, amfi­trion neegalat; iar onor Minis­terul Culturii, ca de atâtea ori, nu și-a făcut simțită prezența în niciun fel la această înaltă sărbătorire. Pune un accent special pe faptul că la sacrificarea familiei Brâncoveanu: cei 4 fii, ginerele-stolnicul Ianachie și tatăl-domnitor Constantin, au asistat ambasadorii țărilor creștine europene, reprezentanți ai viitoare­lor membre UE, nu-i așa? Însă o tăcere rușinoasă, rușinoasă: niciun protest, nicio consemnare a faptei abominabile, în vreuna dintre capi­ta­lele europene, ci o tăcere mai ruși­noasă decât însăși trădarea… În încheiere, N.D. Fruntelată dă citire unei poezii privind destinul nostru românesc, pe Dunăre-n jos, pe Dunăre-n sus, mereu ”între turc și rus”…
Florentin Popescu, redactor șef al revistei Bucureștiul literar și artistic, de asemenea participant la Simpozion și coautor al cărții des­pre Martiriul Sfinților Brânco­veni, a adus noi dovezi ale admirației sale pentru personalitatea eclatantă a scriitorului Ioan Barbu, acest publi­cist exemplar, care și-a deschis ca­riera literară la vârsta de 50 de ani și între timp ne-a dat nu mai puțin de peste 30 de cărți, aco­pe­rind domenii diferite ale culturii. Pronia se dovedește ca niciodată binevoi­toare față de acest om cu vo­cație culturală însoțită de o nease­muită generozitate față de confrații de condei, într-o vreme când omul din postmodernitate se în­toarce fără regret la reflexele de fiară…
Despre Întoarcere la izvoare și autorul acestei cărți au vorbit criticul literar Aureliu Goci și scriitorul Mihai Antonescu. Din spusele acestora s-a desprins ideea că fără această carte rezervată constructorilor de pe Lotru (și altor mari anonimi) înțelegerea de către noi, cei de azi, dar mai ales de către cei de mâine, a celor ieșite din mintea și mâna lor ar fi amenințată de schematism. Mare lucru să stea pe lângă tine un asemenea scriitor de ispravă, un așa confrate ca Ioan Barbu, îngă­duitorul cu vârstele, povățuitorul, cumpăna dintre „așa nu” și „așa da”, încrederea că urmându-i sfatul și îndemnul nu ai cum rătăci calea.

Corespondență din București, de la scriitorul Ion Lazu

Fotografii: Emilia Dănescu

Poți comenta aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Cultura