Noutăţile Măsurii 122: Îmbunătăţirea valorii economice a pădurii


Cu o primă alocare financiară de 25 mil euro, în luna aprilie va fi lansată măsura 122, Îmbunătăţirea valorii economice a pădurii. Fondurile totale alocate Măsurii 122 sunt de: 135.865.578 euro din care 20% contribuţia Guvernului României şi 80% contribuţia Uniunii Europene.

Pe această temă, Măsura 122 – „Îmbunătăţirea valorii economice a pădurii” se încadrează în Axa I – „Creşterea competitivităţii sectorului agricol şi silvic” şi are ca obiective: Îmbunătăţirea structurii sau refacerea pădurilor slab productive degradate, sprijinirea aplicării programelor de refacere a pădurilor slab productive sau neconforme cu tipul natural fundamental de pădure, cum ar fi pădurile de răşinoase din afara arealului natural cu specii adoptate mai bine condiţiilor locale şi cu rezistenţă mai bună împotriva factorilor dăunători naturali (rafale puternice de vânt, atacuri de insecte etc); Achizi­ţio­narea de echipamente şi maşini de tăiere necesare pentru realizarea măsurilor tehnice şi a operaţiilor necesare până la vârsta exploatabilităţii (ex. rărituri, elagaj artificial, combaterea bolilor şi dăunătorilor) şi suportul tehnic pentru executarea acestor lucrări (mâna de lucru/servicii); Achiziţiona­rea de echipa­mente şi maşini necesare lucrărilor sil­vice de exploatare cu impact redus asupra mediului, excep­ţie făcând echipamentele ce realizează în acelaşi timp exploatarea şi procesarea primară a mate­ria­lului lemnos – cum sunt harvesterurile – şi care sunt eligibile prin Măsura 123; Producerea de puieţi fo­restieri de calitate pentru nevoile proprii prin înfiin­ţarea de pepiniere când sunt necesare lucrări de împădurire în proprietatea forestieră; Creşterea numărului de proprietari de pădure care îmbună­tăţesc valoarea economică a pădurii la nivel de exploataţie forestieră.

„Beneficiarii eligibili pentru sprijinul acordat prin Măsura 122 sunt: proprietari privaţi de pădure, persoane fizice sau juridice și asociaţii ale acestora; forme asociative ale proprietarilor de pădure (composesorate, obști de moșneni, obști răzeşești, păduri grănicerești și alții) – constituite în baza Legii 1/ 2000, art. 26; comune, orașe și municipii deţină­toa­re de pădure sau asociaţiile acestora; instituții de cult și învățământ deținătoare de pădure și asocia­țiile acestora; asociaţii mixte de proprietari de pă­dure din oricare din categoriile de mai sus”, ne-a expli­cat Florel Bădele, directorul Direcţiei Agricole Vâlcea.

În baza contractului de administrare sau contractului de servicii silvice dintre beneficiar și un ocol silvic, investiția realizată prin proiect poate fi dată în folosința ocolului silvic numai pentru reali­zarea lucrărilor din fondul forestier al beneficiarului. Ca urmare a implementării proiectului, costurile de administrare sau ale serviciilor silvice pentru beneficiar vor fi diminuate.

În ceea ce priveşte pachetul condiţiilor minime obligatorii pentru acordarea sprijinului, Bădele menţionează: „Suprafaţa minimă avută în vedere pentru această măsură este de 0,5 ha şi este inclusă în amenajamentul silvic al solicitantului sau într-un amenajament silvic elaborat la o scară mai mare, în concordanţă cu legislaţia naţională în vi­goare; Solicitantul trebuie să aibă amenajament silvic în vigoare pentru suprafeţele de pădure care fac obiectul proiectului; Proiectul trebuie să respec­te specificaţiile din amenajamentul silvic şi să de­monstreze utilitatea tehnico-economică şi funcţio­nală prin studiul de fezabilitate, memoriul justificativ şi/sau proiectul de împădurire; Proiectul trebuie să aibă acceptul scris al tuturor proprietarilor terenului (persoane fizice şi/sau juridice) care va fi depus oda­tă cu cererea de finanţare; Durata de realizare a unui proiect nu poate depăşi 3 ani de la data înche­ierii contractului de finanțare (2 ani în cazul proiec­telor fără construcţii şi montaj) şi 5 ani în cazul pro­iec­telor privind îmbunătăţirea structurii pădurilor, proiecte de împădurire; Solicitantul trebuie să aibă contract de administrare/servicii silvice cu un ocol silvic autorizat, în condițiile legii; Proiectele pentru producerea de puieți forestieri (pepiniere silvice) trebuie să fie amplasate în fondul forestier al solici­tan­tului. Producţia realizată după finalizarea inves­tiţiei (puieţi forestieri) trebuie să fie utilizată majoritar în fondul forestier propriu; Solicitantul trebuie să pre­­zinte toate avizele şi acordurile/autorizațiile (dacă este cazul) necesare investiţiei. Memoriul Jus­­ti­­ficativ/Studiul de fezabilitate/Proiectul de împă­­durire trebuie să fie vizat/e pentru conformitate cu prevederile amenajamentului silvic de către Șeful ocolului silvic care administrează sau asigură ser­vi­ciile silvice pentru fondul forestier al solicitantului”.

Documentaţiile tehnico-economice trebuie să fie însoțite de anexe cu extrase din amenajament, să justifice necesitatea investiţiei prin corelarea ca­pacităților fizice ale investiţiei solicitate cu pre­ve­de­rile din planurile specifice din amenajamentul silvic.