„Noul Guvern continuă programul și viziunea USL”


• declară senatorul PSD, Laurenţiu Coca.

Parlamentarul vâlcean Laurenţiu Coca spune că Guvernul va continua programul început în alianţa USL şi exemplifică doar câteva puncte din acesta:

Reducerea impozitelor și taxelor. În 2014 rămâne cota unică, iar din 2015 vrem să introducem reducerea impozitării muncii pentru salariile mici 8%, 12%, 16%. Reducem CAS, scutim de impozit profitul reinvestit, continuăm proiectul de succes al reducerii TVA la pâine cu alte alimente de bază. Aceste măsuri sunt prinse în programul Guvernului și se vor realiza în măsura în care cadrul fiscal-bugetar o va permite.

Reducerea CAS la angajator. Povara fiscală redusă, mai multe locuri de muncă, consum mai ridicat, conformare voluntară mai mare la plata taxelor. Este o măsură care urmează să fie discutată cu cei de la FMI la următoarea întâlnire și care, conform planificării, ar urma să fie introdusă din a doua jumătate a anului.

 Scutirea privind profitul reinvestit. Un plus de investiţii, capitalizare pentru mediul de afaceri intern, progres tehnic, costuri reduse, locuri de munca ş.a.m.d.

 Scheme de garanţii de stat şi ajutoare de stat de 440 milioane euro, în special prin noua schema de garanții pentru IMM-uri în cuantum de 2 miliarde lei (poate fi extinsă până la 4 miliarde lei).

 2014 este primul an din perioada dată când se respectă prevederea legală ca minimum 0,4% din PIB să fie alocat din buget pentru finanțarea IMM-urilor.

 Schema de ajutor de stat pentru firmele private care creează minim 20 noi locuri de muncă. Guvernul va suporta jumătate din valoarea totală a cheltuielilor salariale a locurilor de muncă nou create ca urmare a accesării acestei facilități. 

 Sprijinirea producătorilor agricoli prin alocarea de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Agriculturii a sumei de 2,1 miliarde lei, respectiv 1,5 miliarde lei subvenţii pentru sprijinirea producătorilor agricoli şi 0,6 miliarde lei, reprezentând plăţi naţionale directe complementare în sectorul vegetal.

 Stimularea creşterii economice are loc și prin creșterea investițiilor publice: acordarea unor împrumuturi nete de 4 miliarde lei în prima jumătate a anului 2014 și 3 miliarde lei în a doua jumătate a anului 2014.

 Creșterea absorbţiei fondurilor europene. Mărirea cofinanţării pentru absorbția fondurilor europene cu 0,5 puncte procentuale; finanțarea programelor de investiții la nivelul autorităţilor locale, de la 14,6 miliarde lei în anul 2013 la 18,4 miliarde lei în anul 2014, respectiv o creștere de 26%.

Bani pentru stimularea consumului. Creșterea pensiilor cu 3,76%, creşterea salariului minim cu 12,5%, creșterea venitului minim garantat cu 4,5%, creșterea țintită a salariilor bugetarilor (medicilor rezidenţi şi profesorilor debutanţi). Mai intra în economie în 2014 peste 2 miliarde lei despăgubiri pentru plata salariilor tăiate și 900 milioane lei despăgubiri pentru restituirea proprietății și CEDO.

Reducerea ratei lunare la creditele bancare la jumătate, pentru cei cu un venit sub medie. Statul le va oferi un credit fiscal de 200 de lei lunar, pentru a-i ajuta. Economia câștigă lichiditate de 4 miliarde de lei timp de doi ani.

Acestea sunt cele mai importante puncte pe care guvernul Ponta le urmăreşte pentru ca economia României să fie într-o continuă creştere şi pentru ca această creştere să se simtă din ce în ce mai mult în buzunarele tuturor românilor.