Ninge cu pene uriașe de lebădă
Nu mai știu ce-au glăsuit meteorologii! La Sângeru ninge, ninge cu cei mai mari fulgi de zăpadă pe care i-am văzut în viața mea. A început de parcă cineva a tras o cortină albă la geamuri. Luciana a plecat la școală la opt fără nițel și ploua ca și când n-ar fi plouat – discret, hoțește, furișat. Doar băltocile de afară se arătau ciupite de vărsatul ploii. Apoi a venit ninsoarea. Totul este alb. Albul nu e ca în magazine, nu e ca-n șifonier. Nici miresele nu-s atât de albe. Dumnezeu scutură lebedele lui înger, iar fulgii sunt uriași. Coandă spunea că-n fiecare loc al lumii ninge altfel. Savantul român avea o uriașă colecție de fotografii mărite de fulgi de nea. El băgase de seamă că arhitectura de cristale deosebește ninsoarea din Alaska de ninsoarea din Vladivostok, că într-un fel ninge la Filiași și altcum la Dorohoi, iar fulgii, ca și casele, ca și oamenii au o amprentă a locului și un suflet al lor. Cum o fi sufletul fulgului lipit chiar acum de geamul meu? Afară nu-i rece și zăpada, probabil, va muri deîndată ce penajul din cer se va isprăvi, iar Cel de Sus va obosi să-și bată stolurile desenate, pe covorul lui nesfârșit.
Aveam de gând să gâdil sub bărbie, cu șișul pixului, un politician care și-a scos iar mobilierul obrăzniciei la vedere, dar e păcat de frumusețea ninsorii. Ninsoare frumoasă, dragi prieteni, atâția câți mai am!