Nevoie acută de noi ambulanţe


• parcurile auto ale substaţiilor din judeţ, pline cu maşini de casat

• fiecare unitate trebuie dotată cu ambulanţe de tip B

Din cele 15 maşini aflate în dotarea Serviciului Judeţean de Ambulanţă Vâlcea, doar 13 sunt funcţionale. Vorbim de două ambulanţe de tip C, an de fabricaţie 2008 – 2010, opt de tip B, an de fabricaţie 2008 – 2011, două de tip A, an de fabricaţie 2001 – 2007 şi una de tip ACD, an de fabricaţie 2007. Una singură, ambulanţă de tip A, îndeplineşte condiţia de casare. Potrivit raportului realizat de conducerea unităţii medicale, prin intermediul managerului Dănuţ Iordache, Ambulanţa Vâlcea ar mai avea nevoie de două maşini, de tip C şi B. Lucrurile sunt valabile şi pentru celelalte substaţii din judeţ. Substaţia Horezu din opt maşini aflate în parcul auto, şapte sunt funcţionale. Vorbim de trei de tip B, din care două ar trebui casate, trei de tip A, din care una îndeplineşte condiţia de casare şi alta de tip ACD. Subunitatea ar mai avea nevoie de o ambulanţă de tip B. La substaţia Bălceşti, din cele patru ambulanţe aflate în dotare, trei sunt funcţionale: 2 de tip B din care una trebuie casată şi una de tip A, iar unitatea ar mai avea nevoie de o maşină de tip B. În ceea ce priveşte substaţia Drăgăşani, sunt şase ambulanţe funcţionale: trei de tip B, trei de tip A şi una ACD, iar, din păcate, una de tip B şi două de tip A îndeplinesc condiţiile de casare. Şi-n acest caz ar fi nevoie de o ambulanţă de tip B. La substaţia Brezoi, sunt trei maşini funcţionale, una de tip B şi două de tip A, mai fiind necesară o ambulanţă de tip B.