Neagu revine la națională


După nouă luni în care a fost nevoită să facă «tușa», cea mai valoroasă jucătoare din lume în anii trecuți revine în echipa națională de handbal feminin a României. Cristina Neagu s-a accidentat în luna decembrie a anului trecut, într-un meci cu Ungaria, disputat la turneul final al Campionatului European. A urmat o lungă perioadă de pauză după operația de refacere a ligamentelor rupte de la genunchiul drept. Acum, fosta jucătoare a Oltchimului este aptă din punct de vedere medical pentru a reveni pe teren, atât la echipa națională (ea fiind convocată pentru «dubla» pe care România a va susține săptămâna viitoare contra Ucrainei și Insulelor Feroe), cât și la echipa de club. Suporterii vâlceni vor avea posibilitatea de a o revedea pe Cristina chiar în polivalenta râmniceană, cu prilejul derby-ului de sâmbătă, dintre SCM Râmnicu Vâlcea și CSM București.