Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

24 iulie 2021

Naționala de handbal feminin pleacă în Spania


Două municipale și antrenoarea cu portarii de la SCM Râmnicu Vâlcea se vor afla în lotul condus de selecționerul Adrian Vasile
Handbalul feminin românesc se află în perioada vacanțelor și a concediilor. Pauza de care au parte jucătoarele și membri staff-urilor tehnice nu va fi însă de prea lungă durată. În funcție de echipele la care au contracte (și de obiectivele formațiilor), perioada de vacanță este chiar aproape de final pentru unele dintre persoanele implicate în fenomenul sportului cu mingea mică. Este și cazul jucătoarelor și antrenorilor de la echipa națională feminină a României.
Peste puțin timp, selecționerul Adrian Vasile va «suna» adunarea pentru un stagiu de pregătire centralizată. Chiar dacă acțiunea este a naționalei mari, la aceasta vor participa doar jucătoare tinere, care au evoluat în ultimii ani (sau care încă mai evoluează) pentru naționala de tineret a țării noastre. Cele mai multe dintre sportivele care au fost convocate au vârste cuprinse între 20 și 25 de ani, însă există și unele care abia au devenit majore. În mod firesc, cele mai multe dintre jucătoarele care au fost convocate pentru această acțiune nu se află în mod obișnuit în angrenajul echipei naționale. Totuși, ideea selecționerului Vasile de a convoca jucătoare tinere, dar de perspectivă pentru anii următori, este una foarte bună și, în mod cert, va da încredere handbalistelor în potențialul de care dispun.

Daciana, Daria și «Shumi» vor reprezenta SCM Râmnicu Vâlcea la această acțiune

În lotul de jucătoare convocate se găsesc, în majoritate, handbaliste care evoluează pentru multe cluburi din primul eșalon valoric al handbalului feminin românesc. Printre acestea au fost convocate și două jucătoare tinere, legitimate la Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea. Este vorba despre portărița Daciana Hosu (foto, în stânga imaginii) și interul Daria Bucur (foto, în dreapta imaginii). În componența staff-ului tehnic al naționalei care va participa la stagiul de pregătire din Spania se va afla și antrenoarea cu portarii de la SCM Râmnicu Vâlcea, Ildiko Kerekeș Barbu. Așadar, de la echipa râmniceană vor face deplasarea în Spania două jucătoare și un membru al staff-ului tehnic. Stagiul de pregătire al naționalei din Spania se va desfășura în perioada 6-12 iulie 2021 și va include, pe lângă pregătirea fizică și tactică de specialitate, două meciuri de verificare cu naționala Spaniei.
În context este de amintit că aceste stagiu extern de pregătire nu a fost ales deloc întâmplător a se desfășura în Spania. În luna decembrie a acestui an, această țară va găzdui Campionatul Mondial de handbal feminin, întrecere la care echipa națională de handbal feminin a României este calificată (România are singura națională din lume care a fost prezentă la toate cele 25 de ediții ale Campionatului Mondial).

Etichete: , , , ,

Poți comenta aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Handbal