Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

20 septembrie 2021

Municipalii se pregătesc pentru reunire


• sportivii antrenaţi de Alexandru Pelici se întâlnesc pe 14 iulie, la stadionul din Parcul Zăvoi

Perioada de respiro în care s-au aflat jucătorii de la CS Municipal Râmnicu Vâlcea după încheierea ediţiei trecute a Ligii a II-a se apropie de final. După aproximativ opt săptămâni de pauză, municipalii sunt aşteptaţi la reunirea lotului. Conform declaraţiilor oficialiilor clubului râmnicean, reunirea este stabilită pentru ziua de marți, 14 iulie, la stadionul din Parcul Zăvoi. Nu se ştie deocamdată în mod sigur câţi jucători vor fi prezenţi la prima acţiune a clubului din noul sezon, însă cert este că timpul rămâne aliatul oficialiilor râmniceni. Aceştia au posibilitatea de a acoperi posturile deficitare până la startul campionatului, debutul noii ediţii din liga secundă urmând să aibă loc către finalul lunii august. Deocamdată, la capitolul transferuri nu „s-a punctat”, primele mutări urmând să fie anunțate cât de curând. O certitudine ar fi reprezentată de plecarea atacantului Adrian Codin, acesta fiind unul dintre jucătorii de bază ai grupării râmnicene în ultimele sezoane.

Etichete: , , , ,

Poți comenta aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Fotbal