Municipalii pregătesc play-off-ul cu nouă meciuri amicale


• Pandurii 2 Târgu Jiu, CS Mioveni și FC Clinceni, printre adversarele echipei noastre

Ieri, reprezentanții Clubului Sportiv Municipal Râmnicu Vâlcea au făcut public calendarul oficial al jocurilor de pregătire pe care echipa noastră le va disputa în această pauză de iarnă. Reuniți deja de o săptămână la propria bază sportivă din Parcul Zăvoi, elevii antrenorului Alexandru Pelici și-au reluat seria antrenamentelor specifice, ei începând și cantonamentul. Referitor la acest stagiu de pregătire centralizată, așa cum ați aflat deja din paginile cotidianului nostru, din rațiuni financiare, locația aleasă pentru desfășurarea cantonamentului este chiar stadionul „Municipal” din Râmnicu Vâlcea. Perioada în care jucătorii noștri vor trebui să facă față rigorilor lui Pelici se întinde între 18 și 29 ianuarie.
„Astfel, elevii lui Alexandru Pelici, Roberto Ivan şi Robert Tufişi vor juca opt partide de pregătire şi încă una demonstrativă, în sala polivalentă Traian. Seria disputelor va începe pe 24 ianuarie, la sala polivalentă, acolo unde Dragoş Firţulescu şi compania vor întâlni fostele glorii ale fotbalului vâlcean, în cadrul evenimentului prilejuit de finala Cupei Ligii Prieteniei. În iarbă, primul meci se va disputa la Râmnicu Vâlcea, pe 27 ianuarie, adversari fiind sibienii de la FC Hermannstadt, liderii Ligii a IV-a din judeţul vecin. Două zile mai târziu, la terminarea cantonamentului centralizat, la Râmnicu Vâlcea va veni o formaţie solidă a eşalonului III, tot din Sibiu, Măgura Cisnădie, formaţie care a trecut la barajul de promovare de reprezentanta judeţului Vâlcea, Flacăra Horezu. Sporting Turnu Măgurele, Pandurii II Târgu Jiu şi Metalurgistul Cugir (dublă manşă) sunt alte adversare ale formaţiei noastre. Cele mai tari partide amicale vor avea loc în compania a două formaţii de eşalon secund, CS Mioveni şi FC Clinceni”, se arată în comunicatul transmis de către oficialii grupării din Parcul Zăvoi.
Ar mai fi de amintit faptul că echipa noastră va susține primul joc oficial la finalul lunii viitoare, pe 27 februarie. Atunci, elevii lui Pelici vor evolua în deplasare, pe terenul brașovenilor de la Unirea Tărlungeni.

Programul partidelor de verificare

24 ianuarie: CSM – Fostele glorii (meci demonstrativ, Sala Sporturilor „Traian”)
27 ianuarie: CSM – FC Hermannstadt (Rm. Vâlcea)
29 ianuarie: CSM – Măgura Cisnădie (Rm. Vâlcea)
3 februarie: Pandurii 2 Târgu Jiu – CSM (Rovinari)
6 februarie: Sporting Turnu Măgurele – CSM (Slatina, teren sintetic)
10 februarie: Metalurgistul Cugir – CSM (Rm. Vâlcea)
13 februarie: FC Clinceni – CSM (nu s-a stabilit locația)
17 februarie: CS Mioveni – CSM (nu s-a stabilit locația)
19 februarie: Metalurgistul Cugir – CSM (Cugir)