MII DE MONEDE ANTICE și artefacte romane, confiscate de polițiști din Vâlcea și alte județe


Pe 17 decembrie 2021, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, polițiști din cinci județe (Alba, Constanța, Hunedoara, Ilfov și Vâlcea), precum și din Municipiul București au desfășurat ample percheziții. Au fost vizate 23 de locații pentru care existau mandate de percheziție domiciliară. Acestea s-au desfășurat în cadrul unui dosar penal în care există suspiciuni rezonabile că persoanele vizate ar fi comis infracțiuni contra patrimoniului cultural național.
Oamenii legii au anunțat că, în urma efectuării cercetărilor, persoanele vizate sunt suspecte de săvârșirea unor activități ilegale de colectare, deținere și valorificare a unor artefacte antice, din perioada romană și medievală, cu precădere de monede și bunuri arheologice.

Ce au descoperit polițiștii?

„În urma perchezițiilor, au fost descoperite și indisponibilizate peste 2.000 de monede antice, din perioada romană (denari romani), bizantine, din perioada greacă, tetradrahme celtice și monede medievale din aur, argint și bronz. Au fost descoperite și 33 de bunuri arheologice (fibule romane, vârfuri de lance, inele din perioada romană și pandantive). Toate acestea sunt susceptibile a face parte din patrimoniul cultural național. Au fost identificate și alte bunuri și documente folosite în realizarea activității infracționale de sustragere și traficare a artefactelor, precum documentație de specialitate, suporturi de stocare a datelor, acte bancare de transfer de bani, lingouri de aur și platină”, au anunțat polițiștii.
Material realizat cu sprijinul IGPR