Românii au depus PESTE UN MILIARD DE LEI la ultimul Program Fidelis
Ministerul Finanțelor a atras 872,5 milioane lei și 42,1 milioane euro printr-o nouă emisiune de titluri de stat FIDELIS, cu trei scadențe diferite
În ultima perioadă (până pe 10 decembrie 2021 mai exact), Ministerul Finanțelor a derulat o nouă ofertă publică pentru vânzarea de titluri de stat Fidelis pentru populație, în lei și în euro. Titlurile au putut fi cumpărate prin intermediul Bursei de Valori București. Aceasta a fost cea de-a șasea ofertă de titluri de stat derulată de Ministerul Finanțelor la bursă începând din luna iulie a anului 2020. Prin intermediul primelor cinci oferte, derulate în 2020 și 2021, Ministerul Finanțelor a atras de la populație aproape 8 miliarde lei (1,6 miliarde euro).
În această ultimă ofertă publică de titluri de stat, Ministerul Finanțelor (MF) a atras 872,5 milioane lei și 42,1 milioane euro de la români, valori însumând peste 1 miliard de lei. Astfel, valoarea totală a celor șase runde de finanțare derulate în 2020 și 2021 la Bursa de Valori București de către Ministerul Finanțelor depășește 9 miliarde lei (1,8 miliarde euro).
Românii au subscris mai mulți bani la această a șasea ofertă deoarece au fost stimulați de dobânzile avantajoase (și neimpozabile) pe care le-a oferit Ministerul Finanțelor. Astfel, pentru titluri în lei cumpărate pe un an, dobânda pe care o vor primi cei care au investit este de 4%/an (suma minima subscrisă trebuia să fie 5.000 de lei). Pentru titluri în lei cumpărate pentru trei ani, dobânda pe care o vor primi este de 4,6%/an (suma minima subscrisă trebuia să fie 5.000 de lei). Pentru titluri în euro cumpărate pe cinci ani, dobânda pe care o vor primi investitorii este de 1,80%/an (suma minima subscrisă trebuia să fie 1.000 de euro).
În context mai este de menționat că, începând cu data de 16 decembrie 2021, titlurile de stat au intrat la tranzacționare la Bursa de Valori București.
Declarațiile oficialilor
„Pe parcursul anului 2021, persoanele fizice au investit peste 4,3 miliarde de lei în titlurile de stat FIDELIS. Aceasta demonstrează că programul se bucură de un interes ridicat, fiind un instrument de economisire atât pentru disponibilitățile în lei, cât și pentru cele în euro. Participarea susținută a investitorilor cu ocazia celor patru emisiuni derulate în anul 2021 dovedesc aprecierea de care se bucură acest Program, care oferă siguranța investițiilor și reprezintă o alternativă necesară pe piața instrumentelor financiare românești”, a declarat Adrian Câciu, ministrul Finanțelor.
„Programul FIDELIS a devenit deja unul de referință pentru Ministerul Finanțelor, pentru Bursa de Valori București, dar și pentru românii care aleg această formă de investiție. Ne bucurăm că statul român a folosit constant în ultimii doi ani Bursa de Valori București pentru asigurarea unei părți din necesarul de finanțare. Derularea celor șase oferte din ultimii doi ani confirmă faptul că Ministerul Finanțelor este un partener al întregii piețe de capital. În ultimii doi ani am observat și un interes în creștere și din mediul privat pentru accesarea finanțării prin piața de capital, atât prin obligațiuni, cât și prin emisiuni de acțiuni. Ultimii doi ani au demonstrat pe deplin că Bursa de Valori București este un canal de finanțare viabil, atât pentru mediul privat, cât și pentru statul român”, a punctat Radu Hanga, președintele Bursei de Valori București.
„Misiunea noastră la Bursa de Valori București este să oferim cât mai multe oportunități de investiții, pentru toate categoriile de investitori. Ne bucurăm că Ministerul Finanțelor ne sprijină în acest demers și prin programul FIDELIS, prin care românii au acces la un instrument de investiție și economisire în același timp. Ordinele plasate de către investitorii români în cadrul celor șase oferte a depășit numărul de 54.000, fapt ce demonstrează că românii sunt deschiși către noi modalități de economisire. Ne-am propus să oferim investitorilor cât mai multe instrumente pentru a tranzacționa și pentru a-și administra portofoliile”, a concluzionat Adrian Tănase, directorul general al Bursei de Valori București.
În cadrul ultimei oferte de titluri de stat, românii au plasat 8.817 ordine de subscriere atât pentru titlurile de stat denominate în lei, cât și pentru cele în euro. După cum v-am comunicat mai sus, oferta a cuprins titluri de stat în lei cu maturități de unu, respectiv trei ani, și o emisiune în euro, cu scadența la cinci ani.
• Material realizat cu sprijinul Bursei de Valori București