Mâine, de la ora 17.00 Elita Armatei Române dă spectacol la Consiliul Județean


• Regimentul 30 Gardă Mihai Viteazul reprezintă o unitate emblematică a Armatei României, avându-și originile în înfiinţarea, la 1 iulie 1860, în vremea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, a Batalionului de Tiraliori

Vineri, 7 iunie 2019, a doua zi după Înălțare și „Ziua Eroilor”, are loc un eveniment special: „Inimă, Steag și Credință” – spectacol umanitar dedicat veteranilor de război. De la ora 17.00, în centrul acestei manifestări se regăsește o unitate de elită a Armatei Române: Regimentul 30 Gardă „Mihai Viteazul” este nivelul suprem pe care-l poate atinge un militar. Inițiativa aparține Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de mir” (AMVVD), sucursala Vâlcea, președinte Dan Marin.
Militarii Detașamentului Drill Team sunt veritabili experți în exerciții de mânuire a armamentului iar prima lor demonstrația a avut loc în anul 1997. În prezent, unitatea este compusă din 16 bărbați și 4 femei.

Istoric
Prima unitate de gardă din istoria militară națională, a fost înființată la 1 iulie 1860 în baza Decretului Nr.63 de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza, sub denumirea de Batalionul 1 Tiraliori. În 1930, Carol al II-lea a înființat prin Înalt Decret Regal Garda Palatului. Tot el a introdus și denumirea de unitate de gardă, pe care a acordat -o unor unități cu bogate tradiții, cum ar fi: Regimentul 2 Vânători de Gardă “Regina Elisabeta”, Regimentul de Gardă “Mihai Viteazul”, Regimentul de Gardă Călare și Regimentul 4 Roșiori de Gardă “Regina Maria”.
În timpul Celui De-al Doilea Război Mondial, oștenii Regimentelor de Gardă au dovedit eroism, tenacitate și iscusință militară, în campania din est, pe teritoriul național și pentru eliberarea Ungariei și a fostei Cehoslovacii. Acoperite de glorie pe câmpurile de luptă, unitățile de gardă au fost desființate, abuziv, la data de 30 decembrie 1947, de către regimul comunist, instaurat în România.
În timpul evenimentelor din decembrie 1989, Regimentul 30 Garda a dat jertfă țării 15 eroi. Ca recunoaștere a eroismului și spiritului de sacrificiu, ministrul apărării naționale a ordonat citarea pe armată a Regimentului 30 Gardă.
Brigăzii 30 Garda i-a revenit nobila misiune de a aduce Eroul Necunoscut, de la Mărășești la București, pentru a fi înhumat pe veci în parcul Carol; începând cu 25 Octombrie 1991, unitatea are misiunea sacră de a executa serviciul de gardă de onoare la Mormântul Ostașului Necunoscut.
La data de 25.07.2001 în contextul procesului de reformă a armatei și de susținere a eforturilor pentru aderarea României la NATO, Brigada 30 Garda „Mihai Viteazul” se transformă în unitate, sub denumirea de Regimentul 30 Gardă și Protocol „Mihai Viteazul”.

Atribuții
Unitate emblematică a Armatei României, Regimentul 30 Gardă “Mihai Viteazul” are ca principale atribuții executarea de ceremonii şi onoruri militare la nivelul Administraţiei Prezidenţiale, Parlamentului, Guvernului, Ministerului Apărării Naţionale, precum şi alte activităţi de reprezentare cu diferite ocazii, în ţară şi străinătate, asigurarea pazei permanente la Mormântul Ostaşului Necunoscut precum si asigurarea pazei unor obiective aparţinând Ministerului Apărării Naţionale.

Uniforma, un simbol în sine
Comparând stilul uniformelor armatelor europene prezentate în diferite lucrări, uniforma de ceremonie a Regimentului se identifică cu stilul francez şi păstrează un specific naţional: preluarea culorilor drapelului naţional. De atunci, uniforma de ceremonie a suferit modificări succesive în cinci etape evolutive ce corespund schimbărilor la nivel politic şi cultural care au avut loc în ţară. Pe fondul uriaşelor transformări economice, politice şi sociale ce au avut loc în societatea românească după 1989, armata a cunoscut un proces profund de restructurare şi recuperare a valorilor tradiţionale.
Uniforma de ceremonie stabilită prin “Regulamentul privind descrierea uniformei” din 1934 a constituit principala sursă de inspiraţie pentru specialiştii care au realizat uniforma de ceremonie a Brigăzii de Gardă, în anul 1990. Astfel, în acelaşi an, specialişti ai Muzeului Militar, Studioului de Arte Plastice al Armatei şi Comandamentului Logistic au creat o nouă uniformă de ceremonie, menită a ilustra tradiţia unităţilor de gardă şi, totodată, de a realiza o uniformă reprezentativă pentru noua imagine a Armatei Române.
Actuala uniformă de ceremonie, îmbrăcată de militarii Regimentului 30 Gardă “Mihai Viteazul”, este una dintre cele mai elegante şi rafinate din spaţiul european, preluând elemente tradiţionale brodate într-o formă modernă, fără a afecta solemnitatea şi prestigiul acesteia prin ornamentare excesivă. Consider că, deşi aflată în uz de o perioadă relativ scurtă de timp, aceasta a devenit emblematică pentru Armată şi chiar pentru statul român.
Principalele elemente ale uniformei de ceremonie sunt: chipiu din stofă bleumarin; partea laterală are o bandă de culoare galbenă deasupra căreia se fixează trese circulare şi verticale. În faţă se montează o cocardă tricoloră, iar deasupra se fixează un merişor roşu; căciulă neagră de blană model “Mihai Viteazul”, cu toate accesoriile chipiului; tunică bleumarin la un rând de nasturi, cu epoleţi cu franjuri sau trefle (simple pentru soldaţi, gradaţi voluntari şi ofiţeri cu grade inferioare, duble pentru ofiţeri cu grade superioare şi triple pentru generali), eghileţi aurii (dubli pentru cadre şi simpli pentru soldaţi şi gradaţi voluntari), ecuson cu emblema Regimentului pe mâneca stângă, pafta de mânecă având trei ornamente metalice aplicaţii metalice sau broderie, guler de culoare roşie până la cusătura umărului, spatele fiind galben, iar în cazul ofiţerilor superiori, cu broderie; centură fir din mătase, cu pafta metalică având ştanţată stema României; cizme negre, pantofi sau ghete; pantaloni de cizmă gri cu dublu lampas pentru cadre şi simplu pentru soldaţi şi gradaţi voluntari, pantalon gri pentru pantofi; manta bleumarin pentru iarnă, la două rânduri de nasturi, având aceleaşi accesorii ca şi tunica; sabie cu mâner în formă de cap de leu, pentru ofiţeri, cu garda din trei ramuri şi dragon terminat cu un ciucure cu fir metalic aurit, realizate de Solingen.

Senzație, peste ocean
Potrivit presei centrale, Detaşamentul Drill Team al Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul” care sosește mâine a avut o prestaţie excepţională la Festivalul NATO Virginia International Tattoo, care a avut loc în perioada 25-28 aprilie 2019, în Norfolk, Virginia, Statele Unite ale Americii. Militarii noștri au avut o companie selectă, detașamente din Australia, Canada, Elveția, Franța, Iordania, Marea Britanie sau Marea Britanie. În doar şapte zile au avut 12 spectacole cu public dedicate împlinirii a 70 de ani de la înființarea Organizației Pactului Atlanituclui de Nord, unele pe Scope Arena din Norfolk, altele în piaţa centrală din acelaşi oraş, de asemenea au mers în şcoli unde au interacţionat cu elevii. Absolut toate apariţiile lor au fost impresionante şi au trezit admiraţie în rândul spectatorilor.