Luna aceasta, Ploaie de evenimente la Panait Donici


După ce duminică au serbat Ziua NATO, geniștii vâlceni se pre­gă­tesc pentru o serie de manifestări care mai de care mai importante în calendarul acestei luni. Astfel, la 7 aprilie 1881, s-a constituit Şcoala de Artilerie şi Geniu, prin Înaltul Decret Regal nr. 996 semnat de re­gele Carol I şi publicat în Monitorul Oficial al României nr.13/1881; învă­ţământul era de nivel univer­si­tar, din cei 10 profesori care predau cursurile tehnico-ştiinţifice 4 erau doctori în ştiinţe matematice, fizică şi ştiinţe tehnice, iar ceilalţi erau li­cen­ţiaţi în domeniile pe care le predau.
În 15 aprilie 1975 – ţinându-se seama de specialităţile ce se pregă­teau, se înfiinţează, la Râmnicu Vâlcea, Şcoala Militară de ofiţeri ac­tivi de Geniu, Construcţii şi Căi Fe­rate, cu durata de trei ani, funcţio­nând efectiv în noul local începând cu septembrie 1976.
Tot pe 15 aprilie, dar în 2005, se înfiinţează Grupul 1 EOD în orga­nica Şcolii de Aplicaţie pentru Geniu şi Căi Ferate ,,Panait Donici”, care asigură îndeplinirea misiunilor pri­mite pe timp de pace şi la război, în teritoriul naţional (zona de respon­sa­bilitate) şi teatrul de operaţii militare (la ordin).
În data de 21 aprilie, Centrul va organiza, din nou, Ziua Porților Deschise iar pe 24 aprilie va marca Ziua Forțelor Terestre.