Lacrimi pentru un prieten drag: Corneliu Ostahie
Cu doi ani în urmă, Corneliu Ostahie, liric de seamă în literatura română și ilustră personalitate a criticii de artă, scria despre Laura Georgiana Ștefan, o tânără pictoriță, invitată din Italia, de la Torino, să expună la Râmnicu Vâlcea, în cadrul Salonului Național de Literatură și Artă „Rotonda Plopilor Aprinși”: „Este un artist plastic angajat într-o intensă căutare a propriei identități, demers autoprospectiv ce se desfășoară pe multiple planuri. Că așa și nu altfel stau lucrurile o dovedește expoziția sa de debut deschisă la Muzeul de Artă „Casa Simian”. Tânăra artistă expune lucrări de grafică executate în tehnici diverse, pânze care sunt rezultatul unor experimente cromatice îndrăznețe ce reunesc în construcții plastice cu accente foviste culori acrilice, rășini transparente puternic reliefate și mici obiecte cu rol simbolic, apoi module din lemn ingenios asamblate, panouri din același material traforate și pictate, desene colorate când accentuat figurative, când evoluând spre rarefieri stilistice abstracte, compoziții cu o explicită finalitate decorativă etc.”
Corneliu Ostahie, ardent susținător al tinerelor talente, s-a zbătut pentru victoria artei lor într-o lume egoistă și plină de răutăți. Concluzia sa despre creația tinerei artiste de origine română este grăitoare în această privință: „Putem afirma că Laura Georgiana Ștefan este un artist plastic autentic, adaptat în principiu lumii în care trăiește, dar care încearcă pe cont propriu, deocamdată cu o încă vizibilă urmă de timiditate, să depășească paradigma postmodernă (care îi face pe mulți să citeze doar, în loc să creeze) printr-o resurecție a trăirilor autentice și prin inserarea lor subtilă în structura discursului plastic personal.”
De câțiva ani, îi urmăresc cu interesul unui bun prieten cronicile consacrate fenomenului plastic românesc contemporan, publicate lună de lună în „Bucureștiul literar și artistic”, la rubricile pe care i le-a încredințat conducerea revistei: „Arte plastice la km. 0” și „Atelierul artelor vizuale”. Ca miile sale de cititori am fost uimit, cu fiecare număr al revistei, de considerațiile sale pe marginea diferitelor expoziții (a participat la zeci de vernisaje din capitala țării și din alte orașe ale României; de câteva ori a fost invitat și la Rm. Vâlcea), de portretele „la lumina zilei” realizate unor nume marcante din artele plastice românești, risipite prin diferite periodice, adunate apoi în două volume deosebit de prețioase („Artiști, ateliere, galerii – Ghid facultativ de încântat privirea” și „Martor vizual”), epuizate în chiar primele zile de după apariție. Cum spune chiar autorul, acestea au fost rodul „unei pasiuni vechi și durabile concretizate în transcrierea câtorva zeci de noi mărturii vizuale oneste bazate pe contactul neintermediat cu operele comentate și, aproape în toate cazurile, cu autorii lor.”
Dar opera lui Corneliu Ostahie (membru al Uniunii Scriitorilor din România) nu se rezumă doar la cronicele sale plastice și eseuri. El s-a făcut remarcat, încă din anii tinereții, ca un poet viguros, volumele sale de versuri cuprinzând o lirică armonizată cu sufletul său sensibil și în acord cu o profunzime uimitoare: „Balans” (1976), „Recif” (1980), „Experiențe pe suflet viu” (1983), „Existența de probă” (1985), „Ochii corbului Poe” (1989), „Muzeul straniu” (2011), „Clinamen” (antologie de versuri, Colecția Opera Omnia, Editura TipoMoldova, Iași 2013).
…Și a fost a doua duminică a lui octombrie 2015. Porniseră ploile și vânturile aspre, frunzele galbene alergau foșnind prin parcurile și pădurile bucureștene. Din păcate și ultimele acorduri ale versurilor sale au căzut în acea dimineață de duminică, odată cu muza zdrobită de o boală grea, fulgerătoare. Lira poetului de o delicateță rară, de un talent remarcabil a înghețat și coardele s-au risipit.
Fie-i pomenirea eternă și odihna veșnică! Adio, drag prieten!