La volan cu alcoolul în sânge


Zilele trecute, poliţiştii Secţiei 10 Rurală Măciuca, aflându-se în efectuarea serviciului de patrulare intercomunală, au depistat, pe raza comunei Fârtăţeşti, șoferul unui autoturism care se afla sub influența băuturilor alcoolice. Asta s-a constatat după ce oamenii legii l-au verificat cu aparatul etilotest, rezultând o îmbibaţie alcoolică de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat. După această etapă a procedurii de rigoare, șoferul în cauză a fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice.

Cum a fost pedepsit șoferul iubitor de băuturi alcoolice

Printr-o informație transmisă presei, polițiștii vâlceni anunță și modul în care șoferul buclucaș a fost pedepsit. Astfel, pentru infrac­țiu­nea comisă, pe numele șoferului depistat la Fârtățești a fost întocmit dosar penal. Față de el urmează să se efectueze cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de condu­cere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.