La rețeaua de alimentare cu apă a comunei Muereasca, Se lucrează la cămine și se montează vanele


Primarul Ion Ungureanu infor­mează că, după introducerea țevii de aducțiune pentru alimentarea cu apă, la ora actuală se lucrează la cămine și se montează vanele. „Sunt necesare aceste lucrări pentru că, în cazul unor defecțiuni, să se poată interveni la timp. Lu­crarea este executată în proporție de 90% și cred că este posibil să fie finalizată până în data de 15 decembrie”, declară Ungureanu.
Atunci când investiția va fi gata, locuitorii din Muereasca se vor putea bucura de-o rețea de apă care se întinde pe 19 kilo­metri, valoarea totală a investiției fiind de 4,6 milioane de lei noi. „Dacă vremea nu ne va permite, vom finaliza în luna mai a anului viitor, așa cum este prevăzut în contract”, mai spune edilul liberal Ungureanu.