La Prundeni, au fost reînviate, din adormirea secolelor, sărbătorile viei și vinului (Bacchanalia) „Dumneavoastră”, domnule vin, preamărit fi-vei în veci!


• Festivalul Drumul Vinului Vâlcean, la a V-a ediție
Rar mi-a fost dat în anii mei de gazetar și scriitor, nu puțini, să cunosc un primar ca Ion Horăscu aflat într-un dialog deschis și permanent cu cetățenii comunei sale, Prundeni. Acasă, pentru el, înseamnă comuna în care s-a născut și a crescut, dar mai înseamnă fiecare gospodărie a localității care i-a încredințat șase mandate de prim gospodar și demnitatea de „primar de cinci stele”, cum scriam cu câțiva ani în urmă într-o carte în care împărțeam lauri unor aleși ai sufletului meu. Dar nu numai acesta este atuul valorilor sale care l-au făcut cunoscut nu numai în țară, dar și peste hotare. Ca primar ales s-a afirmat cu succes în multiple planuri: edilitar, economic, social, cultural. A promovat, totodată, în comunitate, ca priorități speciale, calitatea vieții în familie, educația, sănătatea și bunăstarea tuturor semenilor săi.
Deunăzi, împreună cu vreo treizeci și mai bine de prieteni din Asociația Seniorilor și Forumul Cultural al Râmnicului am poposit în comuna aflată în sprânceana vestitei Podgorii Drăgășani. Lume multă din localitatea gazdă, la Ateneul Sătesc din Zăvideni, dar și din comunele învecinate, mulți tineri și tinere, în costume naționale – despre „mândrele din Prundeni” s-a dus vestea dincolo de granițele țării – într-o „horă” a prieteniei, iubirii și voii bune prilejuită de „Festivalul Drumul Vinului Vâlcean”, aflat la ediția a V-a, jubiliară.
Două zile (24 și 25 septembrie) cu un program dens, bine structurat, împletindu-se expunerea științifică cu culoarea și cuvântul scris, muzica populară cu degustările de vinuri și expozițiile de produse agricole și de vinuri. Toate acțiunile – excelent ghidate de primarul comunei, Ion Horăscu, de directoarea festivalului, Domnica Mărcuși, de toți ceilalți colaboratori ai minunatului om care sfințește locul.
Ca primar cu viziunea „mai bine azi decât ieri, mai bine mâine decât azi” a promis că face jubileul Festivalului Drumul Vinului Vâlcean la un standard mult mai înalt față de edițiile anterioare. Și-a realizat promisiunea! Iată un tablou în câteva schițe al manifestărilor derulate pe parcursul celor două zile: simpozionul „Salvarea patrimoniului viticol național în podgoria Drăgășani” (dr. ing. Sergiu Ștefan Gorjan și Nicolae Drăgănescu); vernisajul unor splendide lucrări de artă realizate de pictorii bucureșteni Tudor Meiloiu și Vasile Szolga (curator și cuvânt critic – Gheorghe Dican); lansarea volumelor „Funia roșie” de Leonard I. Voicu (Canada), „Ultimul eretic” de Jesus Avila Granados (Spania) și „Pravila de la Govora”, carte monumentală apărută prin grija Editurii Fortuna (director general Emil Catrinoiu); spectacole și recitaluri folclorice, foc de artificii.
Așa fu scris, vorba lui Păstorel, ca Prundenii de Vâlcea – și anul acesta – să fie, timp de două zile, capitala vinului românesc, voia bună fiind la ea acasă, licoarea lui Dionis însoțind mese îmbelșugate.