La capătul a două zile pline de handbal, „Cupa Vâlcii” a rămas la Vâlcea


• SCM Râmnicu Vâlcea a ieșit victorioasă într-un nou turneu amical
Așa după cum ați aflat la momentul oportun din ediția electronică a cotidianului nostru, vineri și sâmbătă, pe 17 și 18 august, Sala Sporturilor „Traian” din Râmnicu Vâlcea a fost gazda unui puternic turneu internațional de handbal feminin – intitulat „Cupa Vâlcii”. Pe teren s-au înfruntat patru echipe cu pretenții în campionatele în care evoluează: trei din Liga Florilor românească (SCM Râmnicu Vâlcea, HC Dunărea Brăila și HC Zalău), dar și una din prima ligă maghiară (Elore Bekescsaba).
Acesta a fost cel de-al treilea turneu amical la care formația vâlceană a participat în actuala pauză de vară, echipa sprijinită financiar de Primăria Râmnicului având câștig de cauză de fiecare dată. Primul turneu s-a desfășurat, în urmă cu câteva săptămâni, tot în Sala „Traian”, pe când cel de-al doilea s-a disputat în Ungaria, în fieful formației Bekescsaba, grupare care, iată, acum s-a numărat printre participantele la prima ediție a „Cupei Vâlcii”. În context este de amintit și faptul că partidele acestui turneu amical au fost ultimele care s-au disputat înaintea debutului formației SCM Râmnicu Vâlcea în Liga Florilor, sezonul competițional 2018/2019.

Rezultatele turneului „Cupa Vâlcii”

În fața spectatorilor care au venit în număr destul de mare pentru a urmări partidele disputate în cadrul turneului „Cupa Vâlcii” (intrarea fiind permisă în mod gratuit de către organizatori), sportivele antrenorului Florentin Pera s-au descurcat admirabil, oferind adevărate recitaluri de forță în anumite momente. Vâlcencele și-au zdrobit cele trei adversare întâlnite și au câștigat en-fanfare competiția, cu punctaj maxim. În rândurile de mai jos, vă prezentăm rezultatele consemnate:

Vineri, 17 august
HC Zalău – Elore Bekescsaba 27-23
SCM Râmnicu Vâlcea – Dunărea Brăila 25-17
Elore Bekescsaba – Dunărea Brăila 28-32
SCM Râmnicu Vâlcea – HC Zalău 29-14
Sâmbătă, 18 august
Dunărea Brăila – HC Zalău 26-19
SCM Râmnicu Vâlcea – Elore Bekescsaba 41-28