La Biblioteca Județeană, lansare de carte în scop caritabil


• Dionisie Dubinciuc va dona toate fondurile obținute copiilor cu posibilități financiare reduse care încep școala pe 12 septembrie
Miercuri după-amiaza, sala de conferințe a Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea va fi gazda unui eveniment cultural deosebit. Aici, cu începere de la ora 18.00, vâlcenii de toate vârstele sunt invitați la o lansare de carte cu scop caritabil. Prin intermediul unei fundații, Dionisie Dubinciuc, autor al celor două cărți scoase la vânzare, va dona sumele de bani obținute copiilor fără posibilități care se pregătesc pentru începutul noului an școlar. Prețul cumulat al celor două cărți oferite publicului este 25 de lei.
Așadar, veniți fără ezitare la Biblioteca Județeană Vâlcea! Cultura și caritatea își dau mâna într-o manifestare prietenoasă ca razele blânde ale soarelui de toamnă!

Programul evenimentului

18.00 – 18.10 – Salutul directorului Bibliotecii Județene, conf. univ. dr. Remus Grigorescu
18.10 – 18.25 – Prezentarea volumului de proză „Anotimpurile unei alte lumi” – Ioan Barbu
18.25 – 18.45 – Prezentarea volumului de versuri „Cântecele lumii” – Emilia Dănescu (București) și Doru Moțoc
18.45 – 19.00 – Cuvântul autorului: Dionisie Dubinciuc
19.00 – 19.10 – Prezentarea revistei „Rotonda valahă” nr. 2/ 2016 – Ion Soare
După ora 19.10 – Sesiune de autografe și cocktail oferit de autor.